-2.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Recomandările polițiștilor sibieni pentru traficul în condiții de iarnă

Cele mai citite

Polițiștii rutieri sibieni au transmis o serie de recomandări șoferilor în condițiile în care sunt anunțate zăpezi, dar și condiții de producere a poleiului.
Lucrătorii rutieri vă recomandă să adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei), circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
Conform prevederilor legale în domeniu, aceasta reprezintă o obligaţie a conducătorului de vehicul și folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei.
Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile, echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, iar operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele și pe drumurile stabilite.
Șoferii începători sunt rugați să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari, dată fiind experiența redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite. De asemenea, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 de kilometri/oră mai mică.
Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, apelând unul dintre numerele de telefon 9360, 3157566, 3186609 sau 3186631 ale Comandamentului Central de Iarnă.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Joi va fi ales viceprimarul Mediașului

Joi, 28 noiembrie, va fi ales viceprimarul municipiului Mediaș în cadrul primei ședințe a noului Consiliu Local.Ședința va începe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect