Restricții de circulație cu ocazia Festivalului „Mediaș, Cetate Medievală”

Cele mai citite

În perioada 7 – 9 iulie 2023, în Mediaș se va desfășura cea de-a 19-a ediție a Festivalului „Mediaș, Cetate Medievală“, în zona Hanului Greweln.

Evenimentul include târg de meșteșuguri, demonstrații de luptă, dansuri și artă medievală, reconstituiri istorice, spectacole cu foc și concerte de muzică medievală.

Pentru evitarea ambuteiajelor, pe perioada celor trei zile ale manifestării, Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a decis restricționarea traficului rutier, cu excepția riveranilor, organizatorilor și artiștilor, pe strada Greweln, de la fostul ACR la Hanul Greweln, după următorul program:

Vineri, 7 iulie 2023, în intervalul orar 13-22

Sâmbătă, 8 iulie 2023 și Duminică, 9 iulie 2023 în intervalul orar 11-23

Accesul spre zona de desfășurare a festivalului va fi asigurat și cu ajutorul microbuzului pus la dispoziție de operatorul de transport Meditur, care va circula la interval de treizeci de minute, după următorul program:

Vineri, 7 iulie 2023, prima plecare la ora 13:00 de la ACR și ultima plecare de la Han Greweln la ora 21:45

Sâmbătă, 8 iulie 2023, prima plecare la ora 11:00 de la ACR și ultima plecare de la Han Greweln la ora 22:45

Duminică, 9 iulie 2023, prima plecare la ora 11:00 de la ACR și ultima plecare de la Han Greweln la ora 21:45

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Școala începe în catedrală? Un inspectorat școlar cere claselor de elevi să participe la un Te Deum

Începutul noului an școlar vine cu o controversă la Cluj. Inspectoratul Școlar Județean le-a transmis școlilor din județ să...

Știri pe același subiect