A fost semnat contractul de execuție pentru cel mai lung și dificil lot de autostradă de pe Sibiu – Pitești

Autostrada Sibiu – Pitești are în acest moment toate tronsoanele contractate și poate avea o estimare clară a primei zile în care se va circula peste munți, de la Pitești la Sibiu, odată cu semnarea ultimului contract rămas în licitație.

Anunțată încă de săptămâna trecută, semnarea contractului de proiectare și execuție al secțiunii Cornetu – Tigveni, în lungime de 37,4 kilometri a avut loc astăzi, ea fiind anunțată de ministrul Sorin Grindeanu. Contractul are o valoare foarte mare, de peste 1 miliard de euro, fiind cel mai mare din acest punct de vedere semnat de CNAIR pentru o șosea din România.

Cornetu – Tigveni este Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, ea fiind câștigată la licitație de Astaldi, care și-a schimbat acum denumirea în WeBuild. Licitația a fost contestată dar CNSC a respins contestația și a menținut rezultatul. Astaldi se află pe lista neagră a CNAIR, ca urmare a problemelor de pe unele obiective de infrastructură. Contractul prevede un total de cinci ani, din care primul an este dedicat proiectării, iar ceilalți aproape patru execuției, adică în total 57 de luni. Lotul se va conecta în zona Cornetu cu Boița – Cornetu, pe care au început lucrările turcii de la Mapa Insaat Ve Ticaret As – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS, care ofertaseră și ei, inițial, secțiunea 3, dar s-au retras. În partea cealaltă, la Tigveni, autostrada va continua cu lotul ce merge până la Curtea de Argeș, aflat de asemenea în proiectare și execuție din 2021.

Finanțarea acestui contract este asigurată de fonduri europene, astfel că nu există riscuri mari de neplată sau întârziere, datorate CNAIR.

Principalele lucrări pe această secțiune sunt cele 95 de poduri și pasaje, un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km/galerie, nod rutier Cornetu și nod rutier Văleni, ecoduct în zona localității Călinești. Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni) și secțiunea 2 (Boița-Cornetu) au o lungime totală de 68,73 km și formează tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Pitești care va traversa efectiv Carpații, precizează CNAIR.

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știri pe același subiect