Caniculă extremă în Spania. Temperaturile au ajuns la 44 de grade Celsius

Cele mai citite

Spania se confruntă cu un val de caniculă extremă, în unele regiuni temperaturile ajungând la 44 de grade Celsius.

Astfel, temperaturile din sudul Spaniei, în Sevilla sau Cordoba, au ajuns luni la 44 de grade Celsius.

Meteorologii au transmis că temperaturile excesive din Spania vor dura, cel mai probabil, până miercuri, extinzându-se în Andaluzia, Madrid, Extremadura și Castilla-La Mancha, unde temperaturile ar putea ajunge până la 42 de grade Celsius, scrie Biziday.

De altfel, în unele zone ale țării a intrat în vigoare un protocol care interzice anumite activități în aer liber în astfel de condiții de căldură extremă.

Publicitate

“Avem deja un protocol pentru caniculă. Lucrăm doar șapte ore, începem la 7 dimineața și terminăm la ora 14.00, lucrând pe cât posibil la umbra copacilor”, a declarat pentru Reuters un grădinar din Madrid.

Acesta este abia primul val de caniculă care lovește Spania din această vară, iar specialiștii arată că frecvența acestor valuri de căldură din iunie s-a triplat, pe fondul schimbărilor climatice de la nivel global.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

SCANDAL DUPĂ RETROGRADARE! Suporterii sibieni au răbufnit: „Ați făcut orașul de râs! Ne-ați băgat în B, mercenarilor! Dezbrăcarea!”

Hermannstadt a avut una dintre cele mai dureroase seri din istoria recentă a clubului și a fost nevoită să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect