Şaisprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 21 au fost rănite într-un accident produs sâmbătă între un autocar şi o ambulanţă pe o autostradă din sud-estul Turciei, a anunţat guvernatorul provinciei Gaziantep, citat de AFP.
Oficialul informase anterior că 15 persoane au murit ‘într-un accident în care au fost implicate un autocar, o echipă de salvare şi o ambulanţă (…) pe autostrada dintre Gaziantep şi Nizip’.
Potrivit agenţiei de presă turce DHA, care a difuzat şi imagini, o ambulanţă, o maşină de pompieri şi un vehicul cu o echipă de jurnalişti, care se deplasaseră la locul unui alt accident, au fost lovite în plin de un autocar.
Conform presei locale, printre cei decedaţi se numără patru membri ai echipei de salvare, trei pompieri şi doi jurnalişti ai agenţiei turce Ilhas. (AGERPRES)
SURSĂ FOTO: bbc.com