18.1 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Cel puţin 6 morţi într-un bombardament asupra unui centru comercial din Kiev

Publicitate

Cele mai citite

Cel puţin şase persoane au murit într-un bombardament la Kiev, capitala Ucrainei, în noaptea de duminică spre luni, a constatat un jurnalist al AFP, într-un moment în care forţele ruse încearcă în continuare să încercuiască oraşul.
Şase cadavre erau întinse luni dimineaţă în faţa centrului comercial Retroville, în nord-vestul Kievului, potrivit unui jurnalist al AFP.
Locul a fost lovit de o rachetă foarte puternică, ce a pulverizat maşini şi a lăsat în parcare un crater de câţiva metri lăţime în faţa unui imobil de zece etaje carbonizat şi din care încă ieşea fum.
Toată partea de sud a acestui imens centru comercial a fost distrusă, la fel ca un club de fitness din parcare, a constatat un reporter al AFP. Pe o porţiune de sute de metri pot fi văzute moloz, vehicule distruse şi fiare contorsionate.
Luni dimineaţă, pompierii şi militarii încercau să vadă dacă sub dărâmături se mai află şi alte victime. Autoritatea de apărare civilă a precizat luni dimineaţă pe Facebook că cel puţin patru persoane au murit, potrivit DPA.
Primarul oraşului, Vitali Kliciko, a spus că mai multe clădiri rezidenţiale din cartierul istoric Podilski au fost avariate şi au luat foc, alături de centrul comercial din zonă. În cursul nopţii, echipele de salvare au transmis că „tiruri inamice” au provocat un incendiu pe mai multe etaje ale centrului comercial, situat în cartierul Podilski.
SURSĂ FOTO: zgd.md

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Mihai Cotei, cavalerul care a ținut spada pentru România într-un turnir internațional

Cavalerii au existat în istorie. Nu neapărat așa cum sunt prezentați în filme, întotdeauna drepți și galanți, însă mitul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya