Criza energetică lovește întreaga regiune: Ungaria economisește curent, Serbia pregătește raționalizarea, Bulgaria reduce iluminatul

Cele mai citite

Criza energetică provocată de seceta extremă și de nivelul istoric de scăzut al Dunării determină statele din regiune să adopte măsuri de urgență pentru reducerea consumului de energie. Debitul fluviului, apropiat de minimul din 1985, afectează producția hidrocentralelor, dar și răcirea centralelor nucleare.

Ungaria reduce consumul și pregătește restricții

Ungaria a anunțat că a economisit aproximativ 700 MW într-o singură zi, după ce autoritățile au făcut apel către populație și companii. Guvernul cere limitarea consumului în intervalul 17.00-21.00 și avertizează că, dacă situația se agravează, marii consumatori industriali vor fi obligați să reducă activitatea.

Printre măsurile adoptate se numără:

  • reducerea consumului cu 10-40% pentru marile fabrici;
  • oprirea trenurilor de marfă în orele de vârf;
  • prioritate pentru alimentarea populației;
  • reducerea vitezei transportului public;
  • restricții privind utilizarea neesențială a apei.

Slovacia sprijină energetic Ungaria

Slovacia a anunțat că poate oferi sprijin și poate furniza energie Ungariei. Asta în ciuda faptului că și producția hidroenergetică a Slovaciei este afectată. La hidrocentrala Gabčíkovo funcționează, în acest moment, doar o turbină din opt.

Locuri de muncă

Serbia pregătește planuri de raționalizare a energiei

Belgradul a convocat o celulă de criz,ă după ce nivelul scăzut al Dunării amenință funcționarea rafinăriei din Pancevo și reduce semnificativ producția hidrocentralei Porțile de Fier 1.

Autoritățile din Serbia iau în calcul măsuri de economisire, raționalizarea combustibililor și planuri pentru evitarea penelor de curent. De asemenea, populația este îndemnată să reducă consumul de energie în orele de seară.

Bulgaria mizează pe stocarea energiei

Bulgaria monitorizează permanent centrala nucleară de la Kozlodui și folosește capacitățile de stocare în baterii, pentru a reuși să echilibreze consumul în orele de vârf.

Autoritățile au decis:

  • reducerea iluminatului public în mai multe localități de pe Dunăre;
  • limitarea exporturilor de energie care nu sunt considerate esențiale;
  • reducerea voluntară a consumului în industrie;
  • suspendarea navigației comerciale grele pe anumite sectoare ale Dunării.

Republica Moldova cere economii de energie

Ministerul Energiei de la Chișinău a lansat un apel către populație pentru reducerea voluntară a consumului  de energie în orele de vârf. De asemenea, autoritățile din Republica Moldova au avertizat populația că tensiunile din regiune pot duce la scumpiri pe piața energiei.

Criza energetică generată de seceta extremă afectează întreaga regiune a Dunării, iar guvernele iau o serie de măsuri, precum economii, restricții temporare și gestionarea eficientă a consumului, în încercarea de a evita întreruperile de curent.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Studiu: Sildenafilul, ingredientul activ din Viagra, ar putea limita răspândirea cancerului

Sildenafilul, ingredientul activ din Viagra, ar putea contribui la limitarea răspândirii cancerului, potrivit unui studiu realizat de cercetători din...

Știri pe același subiect