Drone în spațiul aerian al Republicii Moldova, de Ziua Independenței. O dronă a căzut în apropierea Chișinău-Basarabeasca

Cele mai citite

O dronă a căzut joi dimineață – 27 august –  în apropierea traseului Chișinău-Basarabeasca, în timp ce alte cinci drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova în timpul nopții de Ziua Independenței. Poliția a securizat zona, iar specialiștii urmează să stabilească proveniența și tipul obiectului.

Potrivit Poliției Republicii Moldova, drona a fost descoperită joi dimineață în apropierea traseului Chișinău-Basarabeasca. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, au identificat obiectul și au securizat perimetrul.

Specialiștii urmează să examineze drona pentru a determina proveniența, tipul acesteia și circumstanțele în care a ajuns în zonă. Autoritățile urmează să ofere ulterior informații suplimentare despre incident.

Cinci drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova

Incidentul are loc în contextul în care, în noaptea de Ziua Independenței Republicii Moldova, alte cinci drone au fost semnalate în spațiul aerian al țării.

Prima dronă a fost identificată la ora 03.56. Potrivit informațiilor autorităților, aceasta a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova în apropierea localității Belyaevka din Ucraina, deplasându-se în direcția localității Palanca, relatează Mediafax. Ulterior, drona a revenit în spațiul aerian ucrainean.

La ora 03.59, o altă dronă a pătruns în Republica Moldova din direcția localității Starokazacie, Ucraina, și a survolat zona din apropierea localității Căplani. La ora 04.10, aceasta a dispărut de pe radarele autorităților ucrainene în apropierea localității Carahasani, raionul Ștefan Vodă.

O a treia dronă ar fi traversat frontiera de stat dinspre Ucraina la ora 04.09. Aceasta s-ar fi deplasat de-a lungul frontierei, pe direcția Palanca-Crocmaz-Olănești-Purcari-Răscăeți, iar la ora 04.24 a dispărut de pe radare în apropierea localității Pervomaisc, din regiunea transnistreană.

Drone de tip Shahed, auzite de patrulele Poliției de Frontieră

Polițiștii de frontieră din Republica Moldova au raportat și prezența unor drone de tip „Shahed”.

O patrulă a auzit o dronă care se deplasa dinspre satul Palanca spre Crocmaz, în timp ce o altă patrulă a semnalat o dronă care se deplasa dinspre Tudora spre punctul de trecere a frontierei Tudora.

În jurul orei 04.16, potrivit informațiilor transmise de Serviciul Grăniceresc de Stat al Ucrainei, o dronă ar fi traversat frontiera în zona localității Palanca și ar fi revenit imediat în Ucraina, în apropierea localității Maiaki.

Un alt incident a fost raportat în jurul orei 04.55. Patrula Sectorului Poliției de Frontieră Săiți a auzit o dronă de tip „Shahed” deasupra localității Săiți. Potrivit autorităților, aceasta ar fi efectuat mai multe cercuri, după care s-ar fi deplasat spre satul Opaci și orașul Căușeni.

Ulterior, drona ar fi fost auzită deasupra punctului de trecere a frontierei Săiți (Republica Moldova) – Lesnoe (Ucraina). După ce ar fi efectuat din nou câteva cercuri, aceasta s-ar fi îndreptat spre satul Tocuz.

Punct de frontieră închis temporar

Activitatea punctului de trecere a frontierei Săiți-Lesnoe a fost sistată temporar la ora 05.48, în contextul incidentelor cu drone. Punctul de trecere și-a reluat activitatea la ora 06.30.

Autoritățile Republicii Moldova continuă verificările pentru stabilirea circumstanțelor în care drona a ajuns în apropierea traseului Chișinău–Basarabeasca și monitorizează situația privind încălcările spațiului aerian al țării.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Incendiu în pădurea din Tulcea, lângă Plauru: o dronă ar fi provocat izbucnirea focului

Un incendiu de pădure a izbucnit miercuri după-amiază în apropierea localității Plauru, județul Tulcea, într-o zonă administrată de Ocolul...

Știri pe același subiect