5.7 C
Sibiu
joi, aprilie 18, 2024

Generalul american Roger Cloutier, „arestat” în Mariupol, a fost în Sibiu și a apărut viu și nevătămat alături de comandantul centrului NATO, general Dragoș Iacob

Cele mai citite

Generalul român Dragoș Dumitru Iacob, care a preluat comanda centrului NATO din Sibiu, este cel care înlătură toate suspiciunile privind o posibilă dispariție sau arestare a celui mai mare general din Forțele Terestre NATO. Cei doi s-au întâlnit în urmă cu puțin timp, la sediul LANDCOM.

General locotenent Roger J. Cloutier, șeful Comandamentului Forțelor Terestre Aliate (LANDCOM), a fost subiectul unor povești extrem de palpitante, în luna aprilie, după ce mai multe publicații rusești au scris că acesta s-ar fi aflat în Mariupol, împreună cu trupe ale NATO, la momentul invaziei Rusiei. Mai mult, știrea susținea că generalul ar fi fost luat prizonier de ruși, într-o acțiune care s-a lăsat cu arestări ale unor soldați NATO. O serie de dezmințiri au fost făcute ulterior, atât de generalul Cloutier, pe pagina de Linkedin, cât și de diferiți reprezentanți ai NATO. Câteva imagini cu generalul de la o întâlnire din Turcia, de pe 5 aprilie, au fost și ele publicate, dar scepticii au susținut că imaginile au fost filmate anterior.
Acum, generalul-locotenent Roger Cloutier apare din nou, în imagini mult mai clare și care sunt preluate de la o întâlnire din 14 aprilie. Înaltul ofițer al NATO, care coordonează toate activitățile trupelor terestre ale NATO, de la sediul din Turcia, s-a întâlnit cu nimeni altul decât noul comandat al unității NATO din Sibiu, HQ MNC-SE, general-maior Dragoș Dumitru Iacob. Unitatea NATO din Sibiu coordonează operațiunile terestre ale NATO în România și Bulgaria, iar generalul Iacob este direct subordonat lui Cloutier. De altfel, generalul-locotonent Roger Cloutier a fost la Sibiu pentru ceremonia de predare a comenzii. Ultima întâlnire a celor doi a avut loc la Izmir, unde este sediul LANCOM (Comandamentul Forțelor Terestre ale NATO). „Sunt multe piese în mișcare chiar acum pentru Alianță, iar în timpul acestei perioade critice întâlnirea cu el (n.r. generalul Dragoș Iacob), cu membrii echipai sale și cu adjunctul șefului ARRC în persoană pentru a discuta chestiuni și a exploata oportunități față în față este absolut crucial”, a transmis generalul Clouitier după întâlnirea cu generalul care conduce comandamentul NATO din Sibiu.

Imaginile cu cei doi, publicate de generalul Cloutier, care atestă că acesta este liber și nu „arestat” în Rusia, conțin și un document pe care se poate vedea data de 14 aprilie (foto principal).
Generalul Cloutier a fost cel care a coordonat activitățile de pregătire a militarilor ucraineni în ultimii ani, după cum reiese din informațiile oficiale. Pe contul de Linkedin al generalului Cloutier apar mai multe postări în care transmite diferite mesaje legate de Ucraina. Cel mai recent este din martie, fiind însoțit de o serie de fotografii ale sale împreună cu generalul colonel Oleksandr Sirsky, comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, omologul său la nivelul Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Dați-mi voie să îl prezint pe Generalul Colonel Olksandr Sirsky. Este Comandatul Forțelor Armate Ucrainene și conduce luptele terestre împotriva invadatorilor ruși. Este soț, tată, Soldat și un patriot. Dar cel mai mult este prietenul meu. Oleksandr mi-a cerut să distribui că lucrurile sunt dificile chiar acum, dar Ucraina va continua să lupte și el spune că Ucraina va câștiga!!! Vă rog să-l susțineți, bărbații și femeile din Forțele Armate Ucrainene, la fel și pe cetățenii Ucrainei, să-i aveți în rugăciuni. Oleksandr: Lumea este cu tine fratele meu. Continuă să lupți. Glorie Ucrainei. Glorie Eroilor”.
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Prima cabană montană construită în România este în județul Sibiu

Prima cabană montană construită în România se află în județul Sibiu, la 1.540 de metri înălțime. "Priveliște splendidă și...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect