Arndt Freytag von Loringhoven, fost vicepreședinte al BND (serviciul de informații externe al Germaniei), a fost victima unui atac cibernetic direcționat care i-a compromis contul de Signal.
Incidentul scoate în evidență riscurile pentru oficialii guvernamentali, chiar și atunci când utilizează aplicații de mesagerie criptate, relatează Mediafax.
Cum l-au păcălit hackerii pe fostul șef BND
Potrivit publicației Der Spiegel, Arndt Freytag von Loringhoven, în vârstă de 69 de ani, a primit un mesaj fals care pretindea că vine de la „Signal Support”. Convins să introducă codul PIN, acesta a oferit atacatorilor acces complet la contul său.
Fostul oficial german a fost responsabil pentru cooperarea în domeniul serviciilor de informații NATO până în 2019. Incidentul său face parte dintr-un val mai larg de atacuri asupra oficialilor guvernamentali și militari din Germania și alte state europene.
Atacurile se extind la oficiali și politicieni
Pe lângă Arndt Freytag von Loringhoven, și politicieni germani de rang înalt și oficiali activi din agențiile de securitate au raportat incidente similare. În februarie, Oficiul Federal pentru Apărarea Constituției (BfV) și Oficiul Federal pentru Securitatea Informațiilor (BSI) au clasificat atacul ca fiind „relevant din punct de vedere al securității” și au emis recomandări pentru prevenirea unor pagube suplimentare.
Hackerii ruși, principalii vinovați
Serviciile de informații olandeze au atribuit atacurile „actorilor statali ruși”. Viceamiralul Peter Reesink, directorul Serviciului de Informații Militare Olandez (MIVD), a subliniat că aplicațiile de chat precum Signal și WhatsApp „nu sunt canale sigure pentru informații clasificate, confidențiale sau sensibile”, chiar dacă beneficiază de criptare end-to-end.
Furnizorul Signal a confirmat că atacurile au fost „phishing direcționat” și au vizat conturile unor oficiali guvernamentali și jurnaliști. Criptarea și infrastructura Signal rămân robuste, însă utilizatorii trebuie să fie atenți la semnele de phishing.
Sfaturi de securitate pentru utilizatorii Signal
Autoritățile recomandă verificarea secțiunii „dispozitive asociate” pentru dispozitive necunoscute și suspiciunea în cazul solicitărilor de reînregistrare a contului fără motiv. Aceste măsuri simple pot preveni pierderea accesului la conturi importante și expunerea informațiilor sensibile.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




