6.3 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Unele spitale din Germania riscă falimentul din cauza costurilor energiei

Cele mai citite

Unele spitale din Germania se confruntă cu un risc în creştere de faliment din cauza costurilor ridicate ale energiei, a atenţionat ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, citat de dpa.

„Dacă nu luăm măsuri rapid şi realmente în mod drastic, vor fi închideri” de clinici, a declarat duminică ministrul pentru postul public ARD.

Responsabilul german a menţionat că va purta discuţii, marţi, privind creşterea asistenţei federale pentru spitale cu ministrul finanţelor, Christian Lindner, adăugând că nu poate da cifre până atunci.

Mai devreme în această săptămână Federaţia germană a spitalelor a făcut apel la autorităţi să ia măsuri neîntârziate pentru a opri potenţialele închideri de clinici, susţinând că sectorul spitalicesc se confruntă cu un deficit de finanţare pentru materiale şi energie de circa 15 miliarde de euro în acest an şi anul viitor.

Întrebat pe ce se bazează aceste estimări, Karl Lauterbach a admis că „spitalele vor fi puse în faţa unei probleme foarte grave cu lichidităţile în următoarele câteva luni”.

Germania dispune de circa 1900 de spitale cu un total de aproximativ 490.000 de paturi, mai adaugă dpa. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: De mâine este interzis pescuitul pe Lacul Heleșteu din Mediaș. Amenzile pot ajunge la 10.000 de lei

Începând cu data de 9 aprilie 2025, pescuitul este interzis în Lacul Heleșteu, situat pe strada Moșnei din Mediaș.Interdicția...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect