„Poate că e momentul să curățăm un pic cântările pe care le punem de Crăciun de consumul excesiv de nimicuri”
„A venit și-aici Crăciunul…” Suntem din nou în miezul Sărbătorii Nașterii Domnului. Ce mai reprezintă pentru omul modern de astăzi această Sărbătoare?
Nașterea lui Hristos e egală cu Sine. Acesta e lucrul cel mai important. Cred că e unul din darurile prin care Dumnezeu ne dă vectorialitate vieții. Nașterea lui Hristos dă sens propriilor noastre nașteri. M-am gândit mult zilele acestea la faptul că poate e vremea să ne revizuim un pic propria noastră concepție despre moarte și naștere, gândindu-ne la Nașterea Mântuitorului Hristos. Care e un dar. Un dar desăvârșit și primit cu o bucurie imensă de Maica Domnului. O bucurie însă care are în ea foarte multă responsabilitate.
Responsabilizarea în fața nașterii ne obligă la responsabilizare și în fața morții. Suntem responsabili și de cei ce mor din vina noastră. Pentru că nu ne rugăm suficient, nu construim suficient de multă siguranță și pentru că nu ne îngrijim suficient de mult de cei care au nevoie de îngrijirea noastră.
Cât mai e realism și cât tradiție în modul de a trăi această Sărbătoare?
Tot ce privește masa de Crăciune este tradiție, tot ce privește Dumnezeiasca Liturghie este realism. Poate că e momentul să curățăm un pic cântările pe care le punem de Crăciun de consumul excesiv de nimicuri și să-I dăm înapoi lui Hristos demnitatea de a fi în colinda românească ce este: Dumnezeu – Omul venit să mântuiască lumea! Nu se confundă tradiția reală cu toate lucrurile adăugate ulterior.
Nu există un colind al parlamentarului, nu există un cântec în care să ne încruntăm unii la ceilalți de Crăciun. Modul în care trăim Crăciunul este dat de seninătatea întâlnirii dintre îngeri și păstori, de alergarea la iesle, bucuria magilor, strălucirea stelei… E drept că avem de-a face și cu înfocata ură a lui Irod pe nimic, dar insist pe lucrurile frumoase și luminoase. Pentru că acestea sunt legate de Evanghelie. Celelalte trec în planul uman și cred că răspund unor nevoi imediate, pe generație și generații de generații.
„Dăruindu-I lui Dumnezeu câte o zi, în fiecare zi, El îți dăruiește câte o veșnicie în fiecare zi”
Cum sărbătorim Crăciunul cât mai aproape de esența sa?
Cu multă decență. Postind, ajunând și mergând spre Dumnezeiasca Liturghie. Cred că o masă de Crăciun prelungește, de fapt, Dumnezeiasca Liturghie. Și inclusiv cei bolnavi, care nu pot merge la Liturghie, sunt cuprinși în Liturghie și în dragostea celorlalți, care merg și îi pomenesc în dragostea lui Dumnezeu.
De ce e atât de importantă Liturghia de Crăciun? Nu e aceeași Liturghie, repetitivă, din fiecare duminică, să îi zicem „obișnuită”?
E cel mai mare dar pe care Nașterea lui Hristos ni l-a adus: Întruparea Domnului Hristos în mijlocul comunităților! Da, ai zis bine, Liturghia e în fiecare duminică. Deci fiecare participare la Liturghie e o duminică, o zi a lui Dumnezeu. Și dăruindu-I lui Dumnezeu câte o zi, în fiecare zi, El îți dăruiește câte o veșnicie în fiecare zi. Și atunci înmulțești veșnicia din viața ta.
„Am pierdut zăpada. Taina aceea care te înfricoșează și luminează deodată”
Ce sunt colindele?
Un ecou al modului în care poporul privește o taină atunci când nu o înțelege. Întotdeauna colindul are o parte de metaforă care exprimă fundamental realitatea Întrupării. Numai oamenii înțelepți pot să atât de mult, într-un singur colind. Uită-te la O, ce veste minunată sau la Domnuleț și Domn din Cer unde, chiar dacă nu ne place că e așa de tandrețit Hristos, e ceva din sufletul unui popor care are nevoie, la rândul lui, de tandrețe. Se vede că a obosit poporul de răutatea din jur. În ultimii ani se cântă tot mai des, extrem de melancolic. Colindele noastre au devenit din ce în ce mai melancolice. Și aceasta arată, încă o dată, că am obosit.
Ce s-a pierdut? Ce s-a câștigat? Din autenticitatea sau felul de oarecând de a sărbători Crăciunul.
Cred că ne-am urbanizat prea mult. Și am pierdut zăpada. Taina aceea care te înfricoșează și luminează deodată. Care îți dăruiește răcoreală și alergare bucuroasă de fiecare dată. Sigur, nu o spun ca zăpadă de pe stradă și din curte. Dar uneori cred că ne e dor și de aceea. Și știi ce cred că am pierdut cel mai mult? Instituția bunicilor. Bunicii de astăzi s-au grăbit să ajungă niște pensionari veritabili, poate prea mult afectați de ce li se întâmplă. Și atunci nu mai au timp să facă ceea ce făceau bunicii de odinioară: să frământe, să coacă, să împodobească brad, să se bucure cu nepoții. O fac. Dar o fac așa, trecând prin mall și nu prin viață.
„Postul Crăciunului e ca o fereastră făcută în peretele Peșterii, prin care privești Nașterea”
Cât va mai rezista Crăciunul? Am uneori senzația unei resuscitări încăpățânate, de la an la an, în încercarea de a recupera / păstra câte ceva din taina, minunea aceea inițială.
E posibil. Dezbrăcarea de lumină a Crăciunului. Dar cine își vede frumos de viață nu se teme de asta. Biserica este cea care conferă cadrul prin care omul să Îl poată vedea pe Hristos. Postul Crăciunului e ca o fereastră făcută în peretele Peșterii, prin care privești Nașterea. Te uiți la Hristos, vezi că e născut, te bucuri, porți ecoul acestei Nașteri în inima ta, Maica Domnului pune bebelușul în brațele fiecăruia dintre noi… Eu așa văd imaginea Nașterii Mântuitorului Hristos. Cu Maica Domnului prezentându-L pe Hristos păstorilor. Aceștia, niște uriași așa, cu mustăți și cu barbă, bucurându-se de vederea unui copil atât de minunat! E o chestiune de întâlnire între frumusețea lui Dumnezeu și nevoia de tandrețe a sufletului omenesc. Sufletul omenesc nu e bădăran! Noi îl bădărănizăm. De aceea nu merge un creștinism cu praf de cărămidă bătută în piept.
Moș Crăciun nu a trecut în opoziție? Uzurpatorul acesta, care face tot mai adesea ca Hristos să treacă pe locul secund al Sărbătorii.
Moș Crăciun este unul dintre puținele lucruri care mai leagă Europa. Și lumea, în general. Acest lider spiritual, înveșmântat în cadouri, leagă lumea. În ciuda aparențelor. Și e clar că e darul lui Dumnezeu, câtă vreme leagă! Diavolul nu face daruri să unească lumea. El face daruri să dezbine lumea. Iar pe Moș Crăciun nu îl văd altfel decât ca pe o expresie socială a nevoii de om care să ajute oamenii. Să dăruiască oamenilor. Este o întrupare a unui ideal. Uneori mai râd, pentru că e un ideal marxist-leninist în roșu, dar merge și așa. Moșul Crăciun de odinioară nu era îmbrăcat așa de sofisticat. La țară nici nu îl vedeai. Ca pe Moș Nicolae. Pe Moș Nicolae nu îl vezi! Nici acum, după atâția ani, încă nu știu cum trece Moș Nicolae prin geam să pună darurile pe pervaz sau în cizmulițe.
„Vă doresc un Crăciun 100%”
Un gând pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an?
Să rămânem 100% creștini. Adică să fim de fiecare dată atenți și conștienți că lucrurile din jurul nostru contează doar în măsura în care le facem 100%. E vremea în care jumătățile de măsură ne costă. De aceea, vă doresc un Crăciun 100%!
