16.2 C
Sibiu
marți, iulie 23, 2024

O mie de portrete. Un proiect despre lumina din noi

Publicitate

Cele mai citite

Articol de Cristina Voicu

Pe Rareș Helici îl cunosc dinainte de a-și descoperi pasiunea pentru fotografie, înainte să devină nedespărțit de aparatul foto. Când i-am văzut fotografiile, am înțeles că este cel în care voi avea încredere pentru o ședință mărturie a ultimelor săptămâni de sarcină. Apoi, în 2017, când a început proiectul 1000 de portrete, așteptam cu nerăbdare să mă văd prin ochii lui. Portretul alb-negru din noiembrie a devenit ritualul anual de nelipsit. Chiar dacă, așa cum i-am spus în fiecare an, nu mă regăsesc neapărat în poză, este întotdeauna o experiență să te vezi așa cum te vede el, Fotograful.

Fotografia ca ancoră spre normalitate

Pentru fotografia anuală mi-am învins frica teribilă din anii de pandemie și am ieșit din casă. Își aduce aminte și el: ”Nu anul trecut, acum doi ani, când era pandemia pandemiilor, mai știi ce te-am întrebat, mi-ai spus că n-ai mai ieșit din casă, că ai frici, și te-am întrebat atunci de ce ai venit aici? Mi-ai spus că te-ai trezit dimineața și ți-ai spus că trebuie să faci ceva ce nu-ți place, cu care nu te simți confortabil. Eu ți-am dat motivul să ieși din casă”. Fotografia lui a fost o ancoră către normalitatea pe care o pierdusem.

Publicitate

Nu am fost singura care a ieșit atunci. Din spusele lui Rareș, dincolo de cei care au trecut de la începutul proiectului prin fața aparatului lui, comunitatea celor 1000 a crescut an de an: ”Sunt vreo 200 de persoane care vin în fiecare an, de la prima ediție; mai sunt vreo 400 care vin de la a doua, de la a treia ediție. 1000 e doar un număr, nu mi-am impus neapărat să îl ating. La prima ediție au fost cred că vreo 940, la ediția de anul trecut, peste 2300. Le văd evoluția în bine, la fiecare. Ne dezvoltăm frumos, de la copil la adult. De la adult la mai adult. Nu am șters pe nimeni care a venit la fotografiat”.

Interviul cu el curge nestingherit, între amintiri și soarele de octombrie:

A existat vreo poveste deosebită în toți acești ani, o poveste de viață, care să te fi impresionat?

Au fost multe, una chiar în primul an. Nu știu dacă pot să o spun eu povestea, nu este a mea. Dar sunt persoane care au povești multe. De exemplu, m-a surprins în al doilea sau al treilea an, când a venit un grup de copii cu dizabilități. În portrete, cam greu îți dădeai seama că au probleme copiii. La unii îți dădeai seama la ochi, că erau puțin diferiți, dar trebuia să te uiți cu atenție, nu îți sărea în ochi ceva care să îți arate că acel copil are o problemă, părea un copil la fel ca oricare altul.

S-a lucrat altfel cu ei, a fost mai solicitant pentru tine?

Nu solicitant, doar că a necesitat un pic mai multă răbdare pentru că ei nu au stare, trebuie să îi surprinzi într-o liniște a lor, e o stare de câteva secunde, să le vânezi…

Cum a fost anul trecut? Mi s-a părut că au fost foarte mulți copii și tineri ce au venit.

Anul trecut am avut cei mai mulți copii, veneau cu clasa, cu învățătoarele, cu dirigintele. Și de liceu, și de școală generală, voiau să aibă o amintire cu toată clasa. Am deja diriginți care de anul trecut și-au propus, la o clasă de a IX, să îi aducă în fiecare an, până în clasa a XII-a. Atunci, să le fac un album, cu patru ani de portrete, să își vadă evoluția, cum s-au dezvoltat, cum au crescut, ce au învățat. Este un experiment interesant, mai ales pentru tineri, pentru că este exact în perioada aceea în care se dezvoltă, e boom-ul acela din adolescență. Cum arăți la 14-15 ani e diferență mare față de cum arăți când termini a XII-a, la 18 – 19 ani.

De unde este comunitatea 1000?

Majoritatea sunt clar din Sibiu, dar sunt mulți care vin în vizită ori vin special din alte orașe pentru poză.

ȘTIU OAMENI CU CARE AM AJUNS SĂ MĂ ÎMPRIETENESC DATORITĂ PROIECTULUI. NU SUNT DIN SIBIU, SUNT DIN TIMIȘOARA, CONSTANȚA, CRAIOVA, BUCUREȘTI…

Rareș Helici

Vin unii chiar pentru poze, alții combină un city-break cu fotografia din 1000. Mai ales în weekend-urile în care fac poze, pentru a da posibilitatea și celor care nu reușesc să ajungă în timpul săptămânii, datorită programului pe care l-am ales, în prima parte a zilei.

Te-ai gândit dacă vrei să schimbi la un moment dat ceva la proiectul acesta, poate la modul de încadrare?

M-am gândit la asta, m-am gândit și dacă ar trebui să le fac color. M-am gândit. În fiecare an mă gândesc dacă să le fac color sau nu. Și, în fiecare an, înainte să încep, mă gândesc că nu, că le voi face alb-negru. Alb-negru e și mai expresiv, mai adânc. Te uiți la un om și nu-i vezi culoarea ochilor, ți-o imaginezi. Vezi dacă sunt mai deschiși sau mai închiși, în alb-negru și atunci te gândești dacă sunt verzi, albaștri sau căprui, negri.

Îi aduc aminte cum, după fotografiile din primul an, i-am spus că par ca și cum ne-a adăugat el luminițe în ochi. Atunci mi-a trimis fotografia mărită a ochiului meu și am văzut că lumina aceea era de fapt cerul văzut între clădirile din Piața Mică. Zâmbește:

Și acum, dacă te uiți în ochii tăi, vezi cerul, depinde cum îți bate lumina. De multe ori apar eu în ochii voștri. Când dau zoom, îmi văd conturul, silueta, umbra.

Sunt deja cinci ani de când ai început proiectul acesta. Câți oameni au trecut prin fața aparatului tău?

Cred că sunt vreo 7000, pentru care la unii aleg una din 5-6 poze, la alții, aleg din vreo 30. Îl vezi pe om când nu are stare, te uiți la om când stă în fața ta sau la aparat și când vorbește cu tine, mulți se uită în jos, alții se uită în stânga sau în dreapta. Din timiditate, rușine, nu știu la fiecare ce e. Nu au contactul acela vizual și atunci eu trebuie să aștept până se simt ei confortabil să se uite în aparat, îi las câteva secunde, poate un minut-două. Aleg poate și din 30 de cadre cel care mi se pare mie cel mai bun, să îmi placă, să spună ceva.

Știi imediat când ai cadrul potrivit, îți spui ”ăsta e”?

Da, atunci mă opresc. Îl văd din prima. E mai greu cu adulții. Cu copiii nu are ce să fie greu, un copil e natural, e vesel; cu adulții e mai greu, adulții nu mai știu să fie copii. Mulți vin și mă întreabă ce trebuie să facă și le spun: ”Relaxează-te!” E greu pentru unii.

Nu este un proiect prea mare să îl faci cadou?

Nu e cadou, e o dorință de-a mea. A crescut de la an la an. Sunt parteneri care mă ajută să vin și cu câte un mic cadou la fiecare ediție: o cană, un tricou. Eu am ales să fac asta, pentru mine nu e niciun stres că dau timpul ăsta. În primul rând mă dezvoltă pe mine, ca fotograf, ca om, îmi dezvoltă răbdarea, spiritul de observație la oameni, să fiu mai atent la ei, să nu mai judec. Ar putea fi chiar un studiu de caz proiectul în sine. Să te uiți la felul în care zâmbesc oamenii la poze, la diferențele din comportamentul lor. Vezi un om despre care știi că e agitat în general și îl vezi că zâmbește relaxat și îți pui întrebarea cum poate fi așa la o poză, când tu știi că nu îi place. Ar fi interesantă părerea unui psiholog pe tema asta, poate și a unui sociolog, cum vede el lucrurile. Poate fi cineva care a auzit sau care nu știe nimic despre proiect și îl vede detașat, se uită printre fotografii și trage niște concluzii. M-am gândit la un moment dat să fac ceva în direcția aceasta.

Foto: Rareș Helici

Și voi îl puteți întâlni pe Rareș Helici

Atunci când nu este ocupat cu 1000 de portrete, Rareș Helici este formator, trainer, este implicat și în proiecte de educație cu copiii. A avut lângă el un tânăr ucenic, pe care l-a format în arta fotografiei, Tudor Troancă, pe care îl numește ”colegul meu de acum”. Are sprijin și de la Claudiu Boica, pe partea de video, acesta face un montaj cu ce s-a întâmplat peste zi. Îmi spune că, atâta timp cât va putea ține camera în mână, va continua acest proiect. ”Și dacă ajung la 3000-4000 de portrete, voi întârzia cu timpul de prelucrare, dar voi fi acolo pentru a surprinde oamenii.”

Rareș Helici vă dă întâlnire cu el, dar și cu voi, începând din 1 noiembrie, în Piața Mică, la numărul 3, de luni până vineri, între orele 11 și 15. Vor fi și două weekenduri, cu siguranță în 5-6 noiembrie, în același interval orar. Pentru mai multe detalii, accesați pagina evenimentului: https://www.facebook.com/1000PortraitsbyRaresHelici

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Profesorii sibieni susțin, miercuri, examenul de Definitivat

261 de candidați din județul Sibiu susțin, miercuri, examenul de definitivat la centrul de examen este la Liceul Teoretic...

Publicitate

Cele mai citite

Articol de Cristina Voicu

Pe Rareș Helici îl cunosc dinainte de a-și descoperi pasiunea pentru fotografie, înainte să devină nedespărțit de aparatul foto. Când i-am văzut fotografiile, am înțeles că este cel în care voi avea încredere pentru o ședință mărturie a ultimelor săptămâni de sarcină. Apoi, în 2017, când a început proiectul 1000 de portrete, așteptam cu nerăbdare să mă văd prin ochii lui. Portretul alb-negru din noiembrie a devenit ritualul anual de nelipsit. Chiar dacă, așa cum i-am spus în fiecare an, nu mă regăsesc neapărat în poză, este întotdeauna o experiență să te vezi așa cum te vede el, Fotograful.

Fotografia ca ancoră spre normalitate

Pentru fotografia anuală mi-am învins frica teribilă din anii de pandemie și am ieșit din casă. Își aduce aminte și el: ”Nu anul trecut, acum doi ani, când era pandemia pandemiilor, mai știi ce te-am întrebat, mi-ai spus că n-ai mai ieșit din casă, că ai frici, și te-am întrebat atunci de ce ai venit aici? Mi-ai spus că te-ai trezit dimineața și ți-ai spus că trebuie să faci ceva ce nu-ți place, cu care nu te simți confortabil. Eu ți-am dat motivul să ieși din casă”. Fotografia lui a fost o ancoră către normalitatea pe care o pierdusem.

Nu am fost singura care a ieșit atunci. Din spusele lui Rareș, dincolo de cei care au trecut de la începutul proiectului prin fața aparatului lui, comunitatea celor 1000 a crescut an de an: ”Sunt vreo 200 de persoane care vin în fiecare an, de la prima ediție; mai sunt vreo 400 care vin de la a doua, de la a treia ediție. 1000 e doar un număr, nu mi-am impus neapărat să îl ating. La prima ediție au fost cred că vreo 940, la ediția de anul trecut, peste 2300. Le văd evoluția în bine, la fiecare. Ne dezvoltăm frumos, de la copil la adult. De la adult la mai adult. Nu am șters pe nimeni care a venit la fotografiat”.

Interviul cu el curge nestingherit, între amintiri și soarele de octombrie:

A existat vreo poveste deosebită în toți acești ani, o poveste de viață, care să te fi impresionat?

Au fost multe, una chiar în primul an. Nu știu dacă pot să o spun eu povestea, nu este a mea. Dar sunt persoane care au povești multe. De exemplu, m-a surprins în al doilea sau al treilea an, când a venit un grup de copii cu dizabilități. În portrete, cam greu îți dădeai seama că au probleme copiii. La unii îți dădeai seama la ochi, că erau puțin diferiți, dar trebuia să te uiți cu atenție, nu îți sărea în ochi ceva care să îți arate că acel copil are o problemă, părea un copil la fel ca oricare altul.

S-a lucrat altfel cu ei, a fost mai solicitant pentru tine?

Nu solicitant, doar că a necesitat un pic mai multă răbdare pentru că ei nu au stare, trebuie să îi surprinzi într-o liniște a lor, e o stare de câteva secunde, să le vânezi…

Cum a fost anul trecut? Mi s-a părut că au fost foarte mulți copii și tineri ce au venit.

Anul trecut am avut cei mai mulți copii, veneau cu clasa, cu învățătoarele, cu dirigintele. Și de liceu, și de școală generală, voiau să aibă o amintire cu toată clasa. Am deja diriginți care de anul trecut și-au propus, la o clasă de a IX, să îi aducă în fiecare an, până în clasa a XII-a. Atunci, să le fac un album, cu patru ani de portrete, să își vadă evoluția, cum s-au dezvoltat, cum au crescut, ce au învățat. Este un experiment interesant, mai ales pentru tineri, pentru că este exact în perioada aceea în care se dezvoltă, e boom-ul acela din adolescență. Cum arăți la 14-15 ani e diferență mare față de cum arăți când termini a XII-a, la 18 – 19 ani.

De unde este comunitatea 1000?

Majoritatea sunt clar din Sibiu, dar sunt mulți care vin în vizită ori vin special din alte orașe pentru poză.

ȘTIU OAMENI CU CARE AM AJUNS SĂ MĂ ÎMPRIETENESC DATORITĂ PROIECTULUI. NU SUNT DIN SIBIU, SUNT DIN TIMIȘOARA, CONSTANȚA, CRAIOVA, BUCUREȘTI…

Rareș Helici

Vin unii chiar pentru poze, alții combină un city-break cu fotografia din 1000. Mai ales în weekend-urile în care fac poze, pentru a da posibilitatea și celor care nu reușesc să ajungă în timpul săptămânii, datorită programului pe care l-am ales, în prima parte a zilei.

Te-ai gândit dacă vrei să schimbi la un moment dat ceva la proiectul acesta, poate la modul de încadrare?

M-am gândit la asta, m-am gândit și dacă ar trebui să le fac color. M-am gândit. În fiecare an mă gândesc dacă să le fac color sau nu. Și, în fiecare an, înainte să încep, mă gândesc că nu, că le voi face alb-negru. Alb-negru e și mai expresiv, mai adânc. Te uiți la un om și nu-i vezi culoarea ochilor, ți-o imaginezi. Vezi dacă sunt mai deschiși sau mai închiși, în alb-negru și atunci te gândești dacă sunt verzi, albaștri sau căprui, negri.

Îi aduc aminte cum, după fotografiile din primul an, i-am spus că par ca și cum ne-a adăugat el luminițe în ochi. Atunci mi-a trimis fotografia mărită a ochiului meu și am văzut că lumina aceea era de fapt cerul văzut între clădirile din Piața Mică. Zâmbește:

Și acum, dacă te uiți în ochii tăi, vezi cerul, depinde cum îți bate lumina. De multe ori apar eu în ochii voștri. Când dau zoom, îmi văd conturul, silueta, umbra.

Sunt deja cinci ani de când ai început proiectul acesta. Câți oameni au trecut prin fața aparatului tău?

Cred că sunt vreo 7000, pentru care la unii aleg una din 5-6 poze, la alții, aleg din vreo 30. Îl vezi pe om când nu are stare, te uiți la om când stă în fața ta sau la aparat și când vorbește cu tine, mulți se uită în jos, alții se uită în stânga sau în dreapta. Din timiditate, rușine, nu știu la fiecare ce e. Nu au contactul acela vizual și atunci eu trebuie să aștept până se simt ei confortabil să se uite în aparat, îi las câteva secunde, poate un minut-două. Aleg poate și din 30 de cadre cel care mi se pare mie cel mai bun, să îmi placă, să spună ceva.

Știi imediat când ai cadrul potrivit, îți spui ”ăsta e”?

Da, atunci mă opresc. Îl văd din prima. E mai greu cu adulții. Cu copiii nu are ce să fie greu, un copil e natural, e vesel; cu adulții e mai greu, adulții nu mai știu să fie copii. Mulți vin și mă întreabă ce trebuie să facă și le spun: ”Relaxează-te!” E greu pentru unii.

Nu este un proiect prea mare să îl faci cadou?

Nu e cadou, e o dorință de-a mea. A crescut de la an la an. Sunt parteneri care mă ajută să vin și cu câte un mic cadou la fiecare ediție: o cană, un tricou. Eu am ales să fac asta, pentru mine nu e niciun stres că dau timpul ăsta. În primul rând mă dezvoltă pe mine, ca fotograf, ca om, îmi dezvoltă răbdarea, spiritul de observație la oameni, să fiu mai atent la ei, să nu mai judec. Ar putea fi chiar un studiu de caz proiectul în sine. Să te uiți la felul în care zâmbesc oamenii la poze, la diferențele din comportamentul lor. Vezi un om despre care știi că e agitat în general și îl vezi că zâmbește relaxat și îți pui întrebarea cum poate fi așa la o poză, când tu știi că nu îi place. Ar fi interesantă părerea unui psiholog pe tema asta, poate și a unui sociolog, cum vede el lucrurile. Poate fi cineva care a auzit sau care nu știe nimic despre proiect și îl vede detașat, se uită printre fotografii și trage niște concluzii. M-am gândit la un moment dat să fac ceva în direcția aceasta.

Foto: Rareș Helici

Și voi îl puteți întâlni pe Rareș Helici

Atunci când nu este ocupat cu 1000 de portrete, Rareș Helici este formator, trainer, este implicat și în proiecte de educație cu copiii. A avut lângă el un tânăr ucenic, pe care l-a format în arta fotografiei, Tudor Troancă, pe care îl numește ”colegul meu de acum”. Are sprijin și de la Claudiu Boica, pe partea de video, acesta face un montaj cu ce s-a întâmplat peste zi. Îmi spune că, atâta timp cât va putea ține camera în mână, va continua acest proiect. ”Și dacă ajung la 3000-4000 de portrete, voi întârzia cu timpul de prelucrare, dar voi fi acolo pentru a surprinde oamenii.”

Rareș Helici vă dă întâlnire cu el, dar și cu voi, începând din 1 noiembrie, în Piața Mică, la numărul 3, de luni până vineri, între orele 11 și 15. Vor fi și două weekenduri, cu siguranță în 5-6 noiembrie, în același interval orar. Pentru mai multe detalii, accesați pagina evenimentului: https://www.facebook.com/1000PortraitsbyRaresHelici

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Profesorii sibieni susțin, miercuri, examenul de Definitivat

261 de candidați din județul Sibiu susțin, miercuri, examenul de definitivat la centrul de examen este la Liceul Teoretic...

Știri pe același subiect