Pe Ovidiu Buta îl știu din perioada liceului, am împărtășit o vreme aceeași pasiune, moda. El a rămas în acest domeniu și are o carieră impresionantă în domeniu, de 30 de ani.
Ovidiu Buta a trecut prin multe meserii legate de modă, a făcut chiar pionierat, la vremea când unele dintre meserii nu aveau încă un nume clar în România. A cochetat scurtă vreme cu creația vestimentară și de costume de teatru, a fost editor de modă, critic, realizator de emisiuni de televiziune, a organizat festivaluri de modă, este autor și coautor a două cărți despre modă. În prezent este gazda emisiunii „ Poliţia Modei”, alături de Iulia Albu și se identifică cel mai bine cu meseria de stilist. Publică în mod regulat în reviste internaționale precum Vogue, Harper’s Bazaar, Numero, L’Officiel, ș.a.
Când nu lucrează, îi place să vadă filme sau să petreacă timp cu câinele său, Tomi, rasa Bulldog francez. Îmi spune că îi place această rasă de câini pentru că, datorită dizpoziției apropiate a ochilor, seamănă mai mult cu fizionomia umană. Are o colecție impresionantă de magneți, aduși din toate colțurile lumii. Două laturi ale frigiderului sunt ticsite de ei. Pentru interviu m-a primit în apartamentul cochet, plin de artă și culoare, din zona centrală a Bucureștiului.
Știu că ți-ai încercat la un moment dat mâna în creația vestimentară. Ai mai revenit la asta în cariera ta?
După experiența din Sibiu nu am mai făcut-o niciodată, pentru că am realizat că cere un set de abilități pe care eu nu le am, răbdarea de a sta cu un client, are un ritm care nu ține de ritmul meu, moda se schimbă prea des și gratuit, pentru cum cred eu că trebuie să se miște lucrurile.
”Dacă ești în meseria asta înveți să simți lucrurile care vin.”
Cum ți-ai descrie cariera, la momentul actual?
Eu sunt într-un punct al carierei mele în care pot spune că tot ce am făcut eu se leagă de un singur subiect și anume, moda. Fie că a fost vorba de critică, fie că e vorba de emisiuni de televiziune, fie că e vorba de scris, fiecare dintre meserii are în centru ideea de modă și ce înseamnă moda pentru oameni. De fapt, toată viața am comunicat despre modă, în diverse forme, de când ne știm noi. Doar că partea bună este, fără falsă modestie, că am excelat în fiecare și atunci nu am regretat când m-am rupt de ele.
Eu am și un nas al schimbării. Dacă ești în meseria asta înveți să simți lucrurile care vin. Întotdeauna am zis că, ”meseria asta s-a dus” și m-am orientat către altceva, de multe ori am făcut lucruri în paralel, critică și stilism, editor de modă și critică… Cumva am ajuns în acest punct al vieții mele foarte organic.
”Noi acum nu mai comunicăm cu cuvinte, ci prin imagini”, a constatat stilistul Ovidiu Buta
Acum, în ce te regăsești cel mai bine?
Mă regăsesc în partea de stilism pentru că noi acum nu mai comunicăm cu cuvinte. Critica de modă a dispărut în primul rând în clipa în care rolul criticului nu a mai avut valoare, au intervenit rețelele sociale cu opiniile lor. Deci tu, ca interfață între designer și public, nu mai contezi. În al doilea rând, a dispărut când oamenii au început să comunice prin imagini.
Noi acum comunicăm prin imagini, ne trimitem poze, ne trimitem emoji, ne uităm pe imagini, cumpărăm în funcție de imagini. Textul este tot mai scurt, dacă te uiți, pentru că începem să avem un interval de atenție extrem de redus și atunci e mult mai simplu să spun ceea ce am eu în cap prin imagini.
”Nu sunt neapărat un fan al celebrităților”
Atunci, totul este o declarație de personalitate sau de caracter prin vestimentația pe care o abordează cineva? Tu ești omul acela din spatele anumitor imagini?
Imagini, nu oameni neapărat. Nu sunt neapărat un fan al celebrităților. Lucrez cu foarte puțini oameni și lucrez doar cu oameni cu care mă simt confortabil. Revin la ce am spus mai devreme despre designer, necesită un anumit tip de răbdare, pe care eu nu îl am dacă cel din fața mea e ca zidul.
Cu toate acestea ai lucrat cu multe celebrități, ai lucrat chiar cu celebrități internaționale…
Acolo este puțin mai simplu, în mod paradoxal. În clipa în care ajungi la celebritatea X, deja ai trecut printr-un scanner, te-au scanat, te-au verificat, ca să nu-și piardă celebritatea X timpul. Dincolo, totul ține de timp. Sarcina ta este să te ocupi de celebritatea X și ai la dispoziție, de exemplu, două ore și cincisprezece minute.
Agentul, producătorul, toți te verifică, îți verifică munca, să vadă dacă poți să faci job-ul ăsta. Până ajungi acolo ești foarte relaxat, vedeta e foarte relaxată, tu te duci întotdeauna cu temele făcute, știi ce trebuie să faci, știi despre cine e vorba, știi care e stilul persoanei respective și ce vrea producătorul sau agenția de la tine. Ești mult mai așezat. La noi este puțin mai sălbatic.
Cum se întâmplă lucrurile la noi?
La noi, vine cineva și spune ceva de genul: ”Am o fată pe care trebuie să o îmbraci”. De multe ori, la asta se reduce tot. Pentru că noi avem puține vedete care au un stil foarte conturat și știu ce vor să spună prin haine.
Ovidiu Buta învață oamenii despre haine dând ca exemplu vedetele
Faci emisiunea Poliția modei împreună cu Iulia Albu. Cât este de controversat ceea ce faci? Cum e percepută critica ta?
Poate să fie un subiect controversat numai că eu mi-am condus toată viața și meseria după niște principii foarte clare. Adică, plec de la premisa că cel despre care vorbesc nu știe ce greșeală a făcut și atunci îi explic care este greșeala și îi explic și cum să o corecteze.
Nu este un lucru nou, m-am apucat de chestia asta de multă vreme, într-un moment în care pe piața de modă discursul, genul acesta de critică, era foarte urât. Se vorbea mai degrabă despre oameni, nu despre hainele lor. Când mi s-a propus să fac asta prima dată am spus, ok, o fac în stilul meu! Fără înverșunări, mult mai cerebral. Atunci am descoperit că este cea mai frumoasă și cea mai ușoară formă de a învăța oamenii despre haine. Pentru că oamenii sunt mult mai atenți la vedete.
”Eu țin foarte mult la orice sărbătoare care îți dă posibilitatea să îți schimbi înfățișarea.”
Având în vedere că ne apropiem de Sărbătorile de iarnă, ai o rețetă de vestimentație corectă pentru acestea?
Trebuie să te gândești din start că este vorba despre o ocazie specială. Asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci special dar îți dă o libertate fantastică să fii cine vrei, cum vrei tu. Adică poți să exagerezi, poți să te joci, poți să te maschezi. Lucrul acesta este foarte bun pentru că nu sunt foarte multe ocazii de genul. Eu țin foarte mult la orice sărbătoare care îți dă posibilitatea să îți schimbi înfățișarea.
Îmi place pentru că poți să fii cine vrei tu, cum vrei tu, și nimeni nu te judecă. Mesajul meu este ca oamenii să ia această sărbătoare ca pe un exercițiu de creativitate aplicată, să facă ceea ce nu au avut curajul să facă niciodată. Bine, în limita lor de confort. Dacă depășești o anumită zonă a ta de confort, nu te mai simți bine cu tine. La final, cel mai important lucru când vine vorba despre haine este să te simți bine cu tine.
”Întotdeauna am zis că ai nevoie să ai haine care te fac să simți ceva.”
Cu ce să se îmbrace femeile, un cod general, nu ceva legat de sărbători?
E greu să faci o chestie generală. Cel mai simplu este să te gândești la tine pornind de la cea mai banală și cea mai importantă întrebare care există: cine sunt eu? Eu sunt Ovidiu Buta și sunt stilist. Deci ce așteaptă oamenii de la mine? Să arăt a stilist. Eu nu vreau să mă împopoțonez pentru că mi-e greu, alerg zece ore pe zi. Atunci încerc să găsesc o variantă de compromis care să mă mulțumească pe mine și publicul pe care îl am în fața mea.
Așa trebuie să procedeze oricine. De aici începi să înțelegi ce ai nevoie să ai în garderobă. Întotdeauna am zis că ai nevoie să ai haine care te fac să simți ceva. De exemplu, eu am un costum care mă face să mă simt puternic. O femeie are o rochie care o face să se simtă sexy. Oamenii ar trebui să se gândească mai ales la beneficii, la sentimente pe care le induce haina și atunci e mult mai ușor. Să își creeze un set de haine sau de ținute care să îi facă să se simtă bine cu ei, cu cine sunt ei și cum sunt ei și care să vorbească despre ei, onest, cam la asta se reduce totul.
De nelipsit în garderobă, un pantalon din denim și o cămașă albă
Câte piese ar trebui să existe în garderobă? Un număr magic, o rețetă magică?
Nu mai există rețetă magică dar există câteva lucruri care și-au demonstrat valabilitatea în timp și spațiu. Unul dintre acestea este jeans-ul. Mie mi se pare că oricine trebuie să aibă un pantalon din denim, în care să se simtă bine. Eu întotdeauna sunt salvat de cămășile albe, orice se întâmplă, dacă pui o cămașă albă, câștigi încrederea celui din față.
Și ca femeie și ca bărbat?
Da, mi se pare cel mai bun lucru, o cămașă albă te scoate din orice situație neplăcută. Plus o eșarfă într-o culoare care să te ajute să arăți bine, bijuteriile care te fac fericită sau care spun ceva despre tine.
Îmbrăcatul este o chestie atât de subiectivă și de personală, e greu să o generalizezi sau să dai un sfat care să funcționeze pentru toată lumea. Atunci le zic tuturor: limitați-vă doar la hainele care vă fac să vă simțiți bine, atât.
Fără atenție la moda momentului?
Moda momentului există doar ca să ne ajute să ne împrospătăm imaginea. Acum, toată lumea e în fucsia. Asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci și tu în fucsia, că poate nu funcționează pe tine. Dar poți să îți pui o broșă cu fucsia, o batistă cu fucsia, un accesoriu, ca să-ți împrospătezi imaginea. Pentru că oamenii asta văd. Noi, care avem meseria asta, suntem instruiți să citim vestimentația corect. De aceea fac și emisiunea de acum, citesc vestimentația ta și apoi zic unde ai greșit, pentru că ce vrei tu să transmiți nu se leagă cu ce ai pus pe tine. Asta le dai oamenilor, nu îi critici, le dai soluția corectă ca să-și creeze imaginea corectă sau pe care o vor, să își creeze personajul cât mai coerent.
Legat de pandemia prin care am trecut, ți se pare că oamenii se îmbracă altfel după?
Da. Țin minte că atunci când am ieșit pe Calea Victoriei, când s-a dat drumul… toată lumea era ca și cum ar fi marcat o sărbătoare sau ar fi redescoperit plăcerea de a se îmbrăca. E firesc, după ce stai șase luni, un an, doi ani, în pijama, în trening sau pe jumătate îmbrăcat, cum am stat cu toții. În plus, gândește-te, noi am fost închiși în casele noastre, primul lucru pe care toată lumea l-a făcut, după ce și-a cumpărat mâncare și ce mai era necesar, a fost să își facă ordine în garderobă, să-și pună întrebări despre lucruri pe care le-a cumpărat, pe care le-a purtat sau nu. A fost o reconciliere între noi și hainele noastre iar noi am ieșit din pandemie cu acest chef de a fi văzuți, de a recupera. Noi trăim un fel de perioadă interbelică acum.
Deci ți se pare acum lumea mult mai ostentativă în vestimentație?
Da, mi se pare mult mai ostentativă. Cumva și această nebunie, acest roz introdus de Valentino în modă și care văd că rezistă la infinit, de aici vine și explicația: oamenii vor să fie văzuți, să se înfățișeze publicului. Nu doar că au ieșit din casele lor, vor să și realizeze lucrul acesta.
Îi place Bucureștiul pentru că este un oraș extrem de haotic
Estetic cum ți se pare că suntem în România?
Estetic vorbind, fiecare țară are un specific, vestimentația și felul în care noi suntem ca națiune ține foarte mult și de felul în care am crescut și de zona în care am evoluat. Mie, de exemplu, îmi place Bucureștiul pentru că este un oraș extrem de haotic, în primul rând arhitectural. Iar stilul vestimentar al bucureșteanului este foarte haotic. În Sibiu, unde lucrurile sunt mai așezate, oamenii se îmbracă de parcă toată lumea se cațără pe munte. Dar ăsta este specificul zonei.
De asta, e mult mai bine, atunci când vorbim despre stil vestimentar și greșeli, să ne gândim la tot ce ne înconjoară, pentru că suntem rezultatul unui mediu. Noi ne îmbrăcăm datorită mediului în care am crescut sau datorită mediului în care evoluăm. Dacă pui problema așa, nu mai este nimic greșit și, în definitiv, să știi că și greșelile sunt făcute tocmai pentru a te învăța ce e corect.
Așa înveți ce culoare îți vine bine, când ai o zi proastă dar toată lumea îți spune ce bine arăți. Atunci realizezi că, de fapt, ai pus o culoare care arată bine pe tine și culoarea aia se reflectă pe fața ta și ai o mină bună, chiar dacă poate este cea mai proastă zi din viața ta. Așa învățăm, este un subiect la care trebuie să fim mai deschiși.
Ovidiu Buta despre Sibiu: ”Eu zic că e un oraș care merită mai mult pentru ce este el.”
Am înțeles, îți place mult Bucureștiul. De Sibiu te mai leagă ceva, în afară de familie? Ți-e dor de ceva?
Eu pot să spun ce nu-mi place la Sibiu sau ce nu-mi plăcea atunci când am plecat de acolo: ritmul orașului. Fiecare are un ritm interior care se reflectă în zona în care locuiește. Unii se simt extraordinar de bine în New York și sunt alte persoane care s-au mutat într-o localitate de 90 de oameni. Ritmul meu interior este foarte potrivit cu Bucureștiul, așa a fost întotdeauna. Sunt mai agitat, îmi place să văd schimbări.
Sibiul e mai așezat, mai frumos, mai cald, lucrurile se desfășoară într-un alt tempo. Ce regret din Sibiu? Copilăria. Asta cred că o regretă majoritatea dintre noi. Copilăria și cred că regret faptul că nu evoluează orașul. Un oraș în care se întâmplă un festival de teatru cum e cel din Sibiu, un festival de jazz cum e cel din Sibiu, care este centru studențesc… toate aceste lucruri trebuie să se reflecte într-o viață socială mult mai agitată. Pentru mine, Sibiul este un mister, viața socială este doar schițată, nu există, sau poate că nu o văd eu sau nu o înțeleg.
Eu zic că e un oraș care merită mai mult pentru ce este el. Merită să fie în primul rând legat de lume, merită o autostradă pe care să ajungi ușor în Sibiu, merită un zbor direct spre București, merită o altă infrastructură. Problema Sibiului este că nu e conectat cu lumea.
În afară de București, în ce alt oraș din țară sau din străinătate te regăsești?
Tokyo. Știu că sună ciudat dar este un oraș în care m-am simțit acasă din momentul zero. Oricum, și preferințele se schimbă, poate o dată cu bioritmul. Inițial îmi plăcea Anglia foarte mult, după care nu am mai simțit-o deloc, de aceea am și plecat de acolo. Uram Parisul, după care am început să mă simt bine acolo. Pe termen lung, îmi place mult Asia, mi se pare o zonă foarte așezată și fără surprize. Venind din această zonă plină de surprize, e ca o gură de aer proaspăt.
Experiența America Express: ”Pleci de acolo cu senzația că ai mai trăit o viață… ”
Dacă tot am ajuns să vorbim despre țări și continente, cum a fost participarea ta la emisiunea America Express?
A fost o experiență necesară. Am mai zis-o și repet, ai senzația că cineva îți face cadou încă o viață, pentru că tot ceea ce trăiești este atât de condensat într-o lună sau două, sau trei luni cât durează. Pleci de acolo cu senzația că ai mai trăit o viață, ceea ce mie mi se pare colosal. E o experiență pe care nu poți să o trăiești singur. Toată lumea zice: ia-ți un rucsac în spate și du-te! Nu e așa, trebuie să fii într-o competiție, cu tine, cu ceilalți.
Care a fost mai dificilă pentru tine, partea fizică sau partea psihică?
La mine partea fizică a fost. Pentru că sunt și fumător. Chiar dacă am o meserie agitată și fac sport, se simte când alergi cu un rucsac în spate la 40 de grade sau când faci și 1000 de km pe zi.
Maria Bodor și Doina Levintza, oamenii care i-au influențat cariera
Din ce ai trăit până acum, care ar fi cel mai drag om, cea mai dragă experiență profesională?
Cei mai dragi oameni, pentru că sunt doi. Primul, strict legat de Sibiu, este vorba despre Maria Bodor, scenografa de la teatru. Eu am ajuns la ea prin tatăl meu, m-a dus la ea în perioada în care eram interesat de costume. Fugeam de la școală, mergeam la teatru. Ea a fost cea care mi-a dat cel mai bun sfat: ”Vrei să faci meseria asta? Atunci trebuie să muncești!” Acest sfat l-am dat apoi tuturor. Nu e o meserie ușoară.
Al doilea om este Doina Levintza. Cariera mea este strict legată de ea. Când am ajuns în București, după un an de facultate în care nu m-am simțit confortabil cu acea facultate, m-am uitat la primul om cu care aș fi putut să lucrez, cu care rezonam, acesta a fost ea.
Ca și experiență profesională, genul acela care îți rămâne în cap întotdeauna – e un editorial de modă pe care l-am făcut în 2013 pentru All Hollow cu Luminița Gheorghiu. Poate lumea se așteaptă la Kanye West sau la Victoria’s Secrets. Nu e adevărat. Acela a rămas unul dintre puținele job-uri care are valoare și în clipa de față. Nu este despre haine.
Regreți ceva din experiența ta de până acum?
Nu regret nimic din toți anii ăștia, cel puțin din punct de vedere al carierei, poate regret niște întâlniri cu oameni, asta cred că regretăm cu toții. Poate niște neînțelegeri. Dar, ca meserie, eu nu știu când au trecut 30 de ani de carieră. Vin manechine care îmi spun că mama lor când era mică se uita la emisiuni cu mine la televizor. La început mă enerva asta dar apoi am înțeles că, până la urmă, faptul că eu de 30 de ani am o carieră este lucrul cel mai bun care mi s-a întâmplat.
Părinții au fost modele pentru Ovidiu Buta și cei care l-au sprijinit în permanență
Ai pomenit de tatăl tău, de părinții tăi, cum te-au susținut în carieră?
Totdeauna am zis că părinții mei au fost cei mai moderni oameni la cap. Dintotdeauna. Noi venim dintr-o perioadă în care părinții îți indicau ce trebuie să faci. Chiar dacă a fost Revoluția și cumva lucrurile s-au schimbat, chiar și după, dacă stai să te gândești, a existat în alegerea carierei presiunea părinților. Eu asta am admirat la părinții mei, când m-am dus la ei și le-am spus că vreau să fac teatru sau modă, nu mai știu care a fost primul lucru, tatăl meu mi-a spus: ”Uite, eu o știu pe Maria Bodor” și m-a dus la ea. Când le-am spus că vreau să merg în București mi-au spus Bravo! Asta am apreciat la ei, această deschidere, posibilitatea de a-ți găsi locul în viață fără să te forțeze ei, fără să ți-l arate ei cu degetul.
Familia trebuie să fie suport la orice, sunt acolo, mă sprijină, se uită la televizor la emisiunile mele, eu cred că suntem bine. Și ei sunt niște oameni despre care am realizat că au fost foarte fericiți cu meseriile lor. Și eu sunt fericit cu meseria mea deci bănuiesc că e un câștig ăsta. Cumva le-am călcat pe urme, doar că în altă zonă.
