17.9 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Ovidiu Niculescu (White Mahala): „Toată lumea, inevitabil, la orice petrecere, ne ascultă”

Publicitate

Cele mai citite

Săptămâna trecută White Mahala, „tăticii stilului neo-boem”, cum prezintă trupa Ovidiu Niculescu, solistul acesteia, și-a lansat noul album, „Inevitabil”, și la Sibiu. După finalul concertului, l-am abordat pe Ovidiu și l-am rugat să-mi răspundă la câteva întrebări. Mi-a mărturisit că este prima oară când vine la Sibiu în formula actuală a trupei și se pare că publicul sibian i-a îndrăgit chiar cu primul acord de chitară.

Pentru cine nu îl cunoaște, Ovidiu Niculescu este actor, textier și cântăreț, remarcat prin carisma și buna dispoziție pe care le emană. Ca actor, Ovidiu Niculescu e cunoscut publicului în special din filmele „Restul e tăcere”, „Filantropica” sau „Băieți buni”.

Foto: Arhiva personală

„Mahala este un termen care mă duce spre acceptare, prietenie, înțelegere”

Cum vi s-a părut publicul din Sibiu?

A fost o surpriză mai mult decât plăcută, dearece noi nu am mai cântat la Sibiu în formula de acum. Am întâlnit un public foarte cald. Nouă ne-a fost puțin frică de Ardeal, eram de părere că lumea din această regiune este mai elitistă, știu cum trebuie să sune muzica. Dar se pare că între timp „ne-a ajuns faima din urmă” și nu putem decât să fim fericiți.

Sunteți născut în București. Care este diferența dintre Sibiu și mahalaua din București?

În acestă problemă nu pot să mă exprim. „Mahala” este un termen care a devenit în timp peiorativ. Eu, împreună cu colegii mei, luptăm să aducem adevărata însemnătate a cuvântului înapoi. Toți ne tragem dintr-o mahala, chiar și oamenii importanți. Pe vremea mea „mahala” însemna un cartier în care: farmacia era ținută de evrei, măcelăria de tătari, cârciuma de români, florăria de romi, iar toată lumea trăia în armonie. Deci pentru mine „mahala” este un termen care mă duce spre acceptare, prietenie, înțelegere.

Foto: Arhiva personală

Mai știe lumea să se distreze?

Da, cum să nu, faptul că „lumea nu mai știe să se distreze” este un mit care trebuie „spart”. Toate generațiile își găsesc mijloacele prin care să se distreze. Dacă bunicii noștri se distrau pe Jean Moscopol, părinții noștri pe Gabi Luncă, noi ne distrăm pe artiștii actuali. Orice generație are ceva de spus, de adăugat. Eu nu cred în teoria că „înainte era mai bine”. Tot timpul e bine . Cred în un următorul motto: „Viața este ca o vedere chinezească. Dacă știi cum să te uiți la ea, o să-ți facă cu ochiul”. Fericirea și iubirea țin de niște alegeri personale, nu trebuie să depindă neapărat de cineva de afară.

Poți iubi pe cine vrei?

Când este vorba despre iubire, nu putem alege pe cine iubim, pentru că dacă s-ar întâmpla acest lucru, totul ar fi cumplit de plictisitor. Surpriza faptului că niciodată nu știi „de  unde se întâmplă/ când se întâmplă”, ne face pe toți, indiferent că suntem bărbați, femei sau alte genuri descoperite între timp, să renaștem. Iubirea până la urmă înseamnă, în viața oricărui om, pata de culoare care te face să simți cu adevărat că ești prieten cu timpul, că acesta nu trece împotriva ta, ci din contra.

Majoritatea pieselor voastre au ca tematică fie băutura, fie femeia… Ce reprezintă aceste motive pentru oameni?

E o adevărată filosofie aici. Nu pot să neg meseria mea primordială, cea de actor. Iar actorul lucrează în general cu emoții primare. Acestea sunt tristețe, fericire, împlinire. Eu am plecat în această inteprindere, împreună cu colegii mei de la White Mahala, cu ideea că veselia este cea care contează, capacitatea de a face haz de necaz, deoarece un om este matur atunci când învață să trăiască fericit cu necazurile sale. Atunci când este de petrecut, trebuie să știe să petreacă, iar trupa noastră se referă fix la acel moment, de aceea sunt foarte mulți oameni, indiferent de generație, care apreciază muzica noastră.

Nu avem niciun orgoliu de a învăța pe cineva ceva, ci de a vorbi de niște lucruri care sunt clasice în universalitatea și istoria omenirii. Orice om care are o fericire sau dimpotrivă, un necaz, apelează la un pahar, la un prieten, la o iubire sau la alceva. Indiferent cu ce trenduri vine lumea în 2024, față de 1930 sau 1730, când  e vorba de iubire sau despre lucrurile cu adevărat emoționale și importante în viață, nu există timp. Iar noi cântând despre lucrurile primare, ajungem să penetrăm emoțiile mai multor oameni, indiferent de clasa socială.  Noi cântăm din experiența noastră, nu avem nimic inventat. Am ținut cont de ceea ce a spus Eminescu: „E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”. Noi avem ce spune și tot ce spunem am trăit. Și cred că acest lucru se vede.

Foto: Arhiva personală

„Orice public merită spectacolul pe care îl merită”

Noul album al trupei voastre se numește „Inevitabil”. De unde și până unde acest nume?

Ne-am gândit să punem numele albumului „Inevitabil” oarecum din întâmplare. La început am vrut ca titlul albumului să poarte numele unei piese, dar acestea erau prea de „Gică Petrescu”. „Au au au”, „Haz de necaz”, de pildă, și nu mi s-a părut titlul niciunei piese potrivit. Dar eram la o petrecere și niște amici mi-au spus că „Toată lumea, inevitabil, la orice petrecere, vă ascultă”. Așa a apărut titlul albumului. Ne bucurăm că facem parte din această cultură diferită. Sunt trupe pe care le poți asculta zilnic, dar dacă vrei să asculți pe cineva care cântă despre o emoție înaltă, care trece de ceea ce gândește fiecare, atunci ne asculți și pe noi, e greu să ne eviți.

Ce vă considerați că ați fi mai mult: actor, poet sau cântăreț?

Sunt un fel de „exprimer”. Niciodată nu am crezut că aparțin în special unei zone. Când joc teatru, joc teatru, când nu fac teatru, fac film sau scriu, regizez. Am o neliniște, un artist are un surplus de energie pe care îl dă mai departe. Artistul, în general, este ca un difuzor: nici măcar nu-și aparține. Crescând printre marii actori ai României – Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică -, am ajuns să îi cunosc, iar când am văzut ce înseamnă o stare, o carismă specială, am păstrat și voi păstra în continuare umilință față de această meserie care te ridică la un metru jumătate deasupra celorlalți.

Ca să iasă un concert reușit, în ce procent contează energia publicului și în ce procent contează prestația celor de pe scenă?

Îmi aduc aminte de vorbele lui Ștefan Iordache, Dumnezeu să-l ierte, care spunea că „Orice public merită spectacolul pe care îl merită”. În sensul că dacă vine un public care este deschis și gata să marjeze la propunerea artistică, atunci spectacolul va fi unul reușit.

Foto: Arhiva personală

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Continental a sărbătorit cei 20 de ani la Sibiu. Astăzi a demarat o nouă investiție de 45 de milioane de euro

Continental marchează în acest an cea de-a 20-a aniversare la Sibiu. De la 1 la 70 de linii de...

Publicitate

Cele mai citite

Săptămâna trecută White Mahala, „tăticii stilului neo-boem”, cum prezintă trupa Ovidiu Niculescu, solistul acesteia, și-a lansat noul album, „Inevitabil”, și la Sibiu. După finalul concertului, l-am abordat pe Ovidiu și l-am rugat să-mi răspundă la câteva întrebări. Mi-a mărturisit că este prima oară când vine la Sibiu în formula actuală a trupei și se pare că publicul sibian i-a îndrăgit chiar cu primul acord de chitară.

Pentru cine nu îl cunoaște, Ovidiu Niculescu este actor, textier și cântăreț, remarcat prin carisma și buna dispoziție pe care le emană. Ca actor, Ovidiu Niculescu e cunoscut publicului în special din filmele „Restul e tăcere”, „Filantropica” sau „Băieți buni”.

Foto: Arhiva personală

„Mahala este un termen care mă duce spre acceptare, prietenie, înțelegere”

Cum vi s-a părut publicul din Sibiu?

A fost o surpriză mai mult decât plăcută, dearece noi nu am mai cântat la Sibiu în formula de acum. Am întâlnit un public foarte cald. Nouă ne-a fost puțin frică de Ardeal, eram de părere că lumea din această regiune este mai elitistă, știu cum trebuie să sune muzica. Dar se pare că între timp „ne-a ajuns faima din urmă” și nu putem decât să fim fericiți.

Sunteți născut în București. Care este diferența dintre Sibiu și mahalaua din București?

În acestă problemă nu pot să mă exprim. „Mahala” este un termen care a devenit în timp peiorativ. Eu, împreună cu colegii mei, luptăm să aducem adevărata însemnătate a cuvântului înapoi. Toți ne tragem dintr-o mahala, chiar și oamenii importanți. Pe vremea mea „mahala” însemna un cartier în care: farmacia era ținută de evrei, măcelăria de tătari, cârciuma de români, florăria de romi, iar toată lumea trăia în armonie. Deci pentru mine „mahala” este un termen care mă duce spre acceptare, prietenie, înțelegere.

Foto: Arhiva personală

Mai știe lumea să se distreze?

Da, cum să nu, faptul că „lumea nu mai știe să se distreze” este un mit care trebuie „spart”. Toate generațiile își găsesc mijloacele prin care să se distreze. Dacă bunicii noștri se distrau pe Jean Moscopol, părinții noștri pe Gabi Luncă, noi ne distrăm pe artiștii actuali. Orice generație are ceva de spus, de adăugat. Eu nu cred în teoria că „înainte era mai bine”. Tot timpul e bine . Cred în un următorul motto: „Viața este ca o vedere chinezească. Dacă știi cum să te uiți la ea, o să-ți facă cu ochiul”. Fericirea și iubirea țin de niște alegeri personale, nu trebuie să depindă neapărat de cineva de afară.

Poți iubi pe cine vrei?

Când este vorba despre iubire, nu putem alege pe cine iubim, pentru că dacă s-ar întâmpla acest lucru, totul ar fi cumplit de plictisitor. Surpriza faptului că niciodată nu știi „de  unde se întâmplă/ când se întâmplă”, ne face pe toți, indiferent că suntem bărbați, femei sau alte genuri descoperite între timp, să renaștem. Iubirea până la urmă înseamnă, în viața oricărui om, pata de culoare care te face să simți cu adevărat că ești prieten cu timpul, că acesta nu trece împotriva ta, ci din contra.

Majoritatea pieselor voastre au ca tematică fie băutura, fie femeia… Ce reprezintă aceste motive pentru oameni?

E o adevărată filosofie aici. Nu pot să neg meseria mea primordială, cea de actor. Iar actorul lucrează în general cu emoții primare. Acestea sunt tristețe, fericire, împlinire. Eu am plecat în această inteprindere, împreună cu colegii mei de la White Mahala, cu ideea că veselia este cea care contează, capacitatea de a face haz de necaz, deoarece un om este matur atunci când învață să trăiască fericit cu necazurile sale. Atunci când este de petrecut, trebuie să știe să petreacă, iar trupa noastră se referă fix la acel moment, de aceea sunt foarte mulți oameni, indiferent de generație, care apreciază muzica noastră.

Nu avem niciun orgoliu de a învăța pe cineva ceva, ci de a vorbi de niște lucruri care sunt clasice în universalitatea și istoria omenirii. Orice om care are o fericire sau dimpotrivă, un necaz, apelează la un pahar, la un prieten, la o iubire sau la alceva. Indiferent cu ce trenduri vine lumea în 2024, față de 1930 sau 1730, când  e vorba de iubire sau despre lucrurile cu adevărat emoționale și importante în viață, nu există timp. Iar noi cântând despre lucrurile primare, ajungem să penetrăm emoțiile mai multor oameni, indiferent de clasa socială.  Noi cântăm din experiența noastră, nu avem nimic inventat. Am ținut cont de ceea ce a spus Eminescu: „E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”. Noi avem ce spune și tot ce spunem am trăit. Și cred că acest lucru se vede.

Foto: Arhiva personală

„Orice public merită spectacolul pe care îl merită”

Noul album al trupei voastre se numește „Inevitabil”. De unde și până unde acest nume?

Ne-am gândit să punem numele albumului „Inevitabil” oarecum din întâmplare. La început am vrut ca titlul albumului să poarte numele unei piese, dar acestea erau prea de „Gică Petrescu”. „Au au au”, „Haz de necaz”, de pildă, și nu mi s-a părut titlul niciunei piese potrivit. Dar eram la o petrecere și niște amici mi-au spus că „Toată lumea, inevitabil, la orice petrecere, vă ascultă”. Așa a apărut titlul albumului. Ne bucurăm că facem parte din această cultură diferită. Sunt trupe pe care le poți asculta zilnic, dar dacă vrei să asculți pe cineva care cântă despre o emoție înaltă, care trece de ceea ce gândește fiecare, atunci ne asculți și pe noi, e greu să ne eviți.

Ce vă considerați că ați fi mai mult: actor, poet sau cântăreț?

Sunt un fel de „exprimer”. Niciodată nu am crezut că aparțin în special unei zone. Când joc teatru, joc teatru, când nu fac teatru, fac film sau scriu, regizez. Am o neliniște, un artist are un surplus de energie pe care îl dă mai departe. Artistul, în general, este ca un difuzor: nici măcar nu-și aparține. Crescând printre marii actori ai României – Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică -, am ajuns să îi cunosc, iar când am văzut ce înseamnă o stare, o carismă specială, am păstrat și voi păstra în continuare umilință față de această meserie care te ridică la un metru jumătate deasupra celorlalți.

Ca să iasă un concert reușit, în ce procent contează energia publicului și în ce procent contează prestația celor de pe scenă?

Îmi aduc aminte de vorbele lui Ștefan Iordache, Dumnezeu să-l ierte, care spunea că „Orice public merită spectacolul pe care îl merită”. În sensul că dacă vine un public care este deschis și gata să marjeze la propunerea artistică, atunci spectacolul va fi unul reușit.

Foto: Arhiva personală

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Continental a sărbătorit cei 20 de ani la Sibiu. Astăzi a demarat o nouă investiție de 45 de milioane de euro

Continental marchează în acest an cea de-a 20-a aniversare la Sibiu. De la 1 la 70 de linii de...

Știri pe același subiect