Cea mai vândută carte din România a anului trecut îl are coautor pe Pr. Constantin Necula (prodecanul Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu”). Scrisă împreună cu îndrăgitul om de radio Mihai Morar, cartea-fenomen a stabilit un record de vânzări încă din primele ore de la lansare.
Potrivit Editurii BookZone, volumul „Despre sensul vieţii”, în doar nouă luni de zile s-a vândut în 150.000 exemplare.
Dacă pe piaţa de carte din România un titlu se vinde, în medie, în 2000 de exemplare într-un an, cartea semnată de cei doi autori a depăşit 1.000 de comenzi în prima oră. În 24 de ore, au fost înregistrate peste 10.000 de comenzi pe website-ul editurii, fără a include şi comenzile către librării”
ne-au declarat, în exclusivitate pentru Sibiu 100%, reprezentanţii editurii.
Cartea a fost lansată pe 14 octombrie a anului trecut, chiar de ziua de naştere a lui Mihai Morar. Mesajul e un îndemn la curaj, unitate şi luciditate, Mihai Morar fiind cel care, aşa cum se defineşte, „curios în a afla răspunsuri esenţiale”, îl provoacă pe Pr. Constantin Necula la un transfer de spontaneitate şi intuiţii coerente ale sensului vieţii.
Plecând de la această întâlnire dialogală, consumată iniţial în cadrul podcast-ului „Fain şi simplu” şi difuzată în perioada sărbătorilor pascale, discuţia a fost transpusă ulterior în paginile cărţii ce va deveni bestsellerul de necontestat al pieţei de profil din România.
Am povestit cu cei doi autori, pentru Sibiu 100%, despre carte, prietenia ce îi leagă, ispita dulce a succesului, povara provocării de a reconfirma.
Mihai Morar: Carte născută din energia Sibiului
Ai invitaţi foarte bine cotaţi în preferinţele publicului, oameni „faini şi simpli”, dacă e să fac trimitere la podcastul tău… De ce părintele Necula şi nu un alt autor?
Nu ştiu, asta e ca şi întrebarea aceea, „De ce te-ai născut român?”. Pentru că am avut mai mult noroc decât alţii. Cred că e vorba despre un semn, pur şi simplu. Adică acea întâlnire dintre mine şi Pr. Necula, din biblioteca facultăţii sibiene de teologie a fost aşa, un moment de graţie, care nu a ţinut nici de timp, nici de spaţiu. A fost unul din dialogurile acelea esenţiale pe care un om le are în viaţă. Nici nu ştiu dacă a fost un dialog, cât mai degrabă o întâlnire. Noi ne-am intersectat de mai multe ori, şi înainte, şi după acel moment. Dar nu noi programăm aceste momente.
Cum a început povestea întâlnirii cu Părintele Necula?
O invitaţie la podcast, pe care Părintele nu a putut-o onora, din cauza programului încărcat şi dorinţa mea de a face un podcast în Săptămâna Mare cu părintele. Și atunci, în programul meu foarte-foarte încărcat, mi-am zis că dacă îmi doresc cu adevărat lucrul acesta, înseamnă că trebuie să lucrez pentru a-mi îndeplini această dorinţă. Şi m-am dus până la Sibiu. Repet, într-o perioadă în care eram foarte-foarte aglomerat, am făcut drumul acesta până la Sibiu şi… a meritat. Fiecare din întrebări mi-a venit în timpul drumului. Era un drum pe care l-am făcut cu fetele mele. Mi-am zis: „Dacă tot merg până la Sibiu, hai să le iau şi pe fete, să le arăt oraşul”. Şi stând aşa cu ele în maşină, conversând cu ele, stând pe Valea Oltului, mi-a venit cumva firul acesta al conversaţiei, care apoi a curs ca un râu. După aceea a apărut podcastul, în Săptămâna Mare, un podacast de succes, dacă audienţa lui incredibilă poate fi tradusă într-un succes…
De ce audienţă vorbim?
Stai puţin să caut… Un milion jumătate de vizualizări. Şi apoi a venit întrebarea din partea editurii, cumva pusă părintelui, apoi mie…. Eu nu am fost de acord la început. Am zis: dacă un milion de oameni s-au uitat la podcastul acesta, de ce ar mai cumpăra, o sută dintre ei, cartea?
Asta voiam să te întreb: ai crezut măcar o clipă în succesul acestei cărţi?
Niciodată! Şi nici nu l-am urmărit. M-am bucurat şi a fost o onoare pentru mine ca dintr-un podcast, care pe atunci nu avea niciun an de zile, să iasă o carte, să rămână cuvântul acela scris. Pentru mine chiar a fost o întâlnire foarte importantă şi aşa am şi fost de acord cu cartea aceasta. Am zis, da, puterea cuvântului scris poate fi mai mare decât a cuvântului „din auzire”. Că de aceea se şi zice în „scriptură”, nu „vorbitură”. Doar cu aceasta am fost de acord, dar nu aveam niciun fel de aşteptare de la carte. Apoi toate s-au aliniat. Lansarea cărţii s-a potrivit să fie în jurul zilei mele de naştere şi am zis că de ce să nu aibă loc chiar în ziua mea de naştere? Asta a fost propunerea mea. Iar ziua mea de naştere am făcut-o în izolare; eram în carantină atunci, una dintre fetele mele fiind pozitivă atunci cu covid. Deci am lansat cartea de acasă, practic. Făceam emisiunea radio de acasă săptămâna aceea. Am lansat cartea în direct atunci, eu de acasă, părintele de la Sibiu şi Buzdugan din studio. Şi primul moment de uimire a fost când, la o oră după ce o lansasem în direct la radio, am aflat că se vânduseră aproape 2.000 de exemplare. Eu credeam că o să vindem un astfel de tiraj într-o săptămână, o lună. Pentru că tirajul mediu al unei cărţi în România, am aflat şi eu după aceea…
Da, un tiraj considerat bun, la ora actuală, în România, e pe acolo, pe la două-trei mii de exemplare.
Exact. Şi am zis: „Mamă, noi am vândut asta în primele ore”! După aceea a fost aşa, un fel de bulgăre ce s-a transformat într-o avalanşă a cifrelor de vânări.
Cartea are un potenţial mobilizator foarte puternic, tonifiant. Ce a însemnat pentru tine reacţia „pieţei”, deşi nu îmi place deloc termenul? Reacţia oamenilor…
Gândeşte-te că au trecut mai mult de şase luni de când am lansat cartea şi în continuare unul din primele trei motive pentru care mă opreşte lumea pe stradă e să îmi spună despre carte. Eu nu consider că am un mare rol în cartea aceasta. Singurul meu rol, dacă vrei, e cel de curios. Acesta e unul dintre crezurile meseriei mele, să stau întotdeauna curios, să fiu cât mai copil, să pun întrebările cele mai simple, pe care şi le-ar pune oricine. Dar, pe de altă parte, să şi intru în profunzimea subiectului, tocmai prin aceste întrebări simple. Să nu mă limitez să stau doar la suprafaţă. Şi eu cred că lucrurile complicate, lucrurile mari, grandioase, pot fi descifrate cumva prin întrebări simple. Prin a pune mereu întrebări. Uneori întrebările îţi dau mai multe răspunsuri decât răspunsurile în sine.
Ai un gând, un cuvânt, pentru sibieni? Cei care sunt mult mai aproape fizic de celălalt autor decât cititorii din lumea largă.
Oastea părintelui Necula! Eu le mulţumesc, în primul rând, lor, pentru energia, vibraţia aceasta a oraşului din care s-a născut cartea. Pentru că, până la urmă, această conversaţie s-a născut din energia Sibiului. Ţ-am zis, a fost un moment în care noi eram pe un norişor, aşa, în gazdă, şi înainte să coborâm de pe norişor, eu am avut dreptul la câteva întrebări, părintele Necula a avut bunăvoinţa să răspundă la ele, după care ne-am dat jos de pe norişor şi fiecare şi-a văzut de misiunea lui. Dar uite că misiunea aceasta a noastră, apropo de unirea forţelor, binecuvântarea părintelui Necula şi curiozitatea aceasta a mea, s-au unit şi au creat forţa aceasta a cărţii. Chiar cred că această carte este o forţă! Eu am văzut-o în casele atâtor români, de la prieteni, până la cunoscuţi! Am văzut-o în torpedoul atâtor maşini şi am văzut-o răsfoită. Adică nu e o carte pe care o cumperi pentru că e bine să o ai şi o arunci în bibliotecă. I-am văzut paginile îndoite, urechile de măgar, şi asta mi se pare minunat! Nu e o carte pe care să o citeşti cap-coadă. Poţi să faci asta, dar de cele mai multe ori e o carte asupra căreia oamenii revin, şi asta e bucuria mea cea mai mare. Pentru că, cel puţin în meseria mea, cred că una din cele mai mari drame ale noastre este faptul că vorba zboară. La radio spui acum un cuvânt, iar în următoarea oră nu mai are valoare. La podcast, poţi să îl asculţi o dată, de două ori, dar tot nu rămâne. Or cartea e ceva ce rămâne. Iar drama aceasta a zădărniciei meseriei noastre, sigur că mă alint uneroi, a fost pansată de cartea aceasta. Că a rămas ceva şi în urma mea. Ceva ce cred că va fi valabil şi pe mai departe. Pentru că binecuvântarea aceasta a părintelui de acolo, din carte, cred că poate fi citită şi atunci când fetele mele vor fi mature, şi nepoţii mei…
O carte care lasă urme…
Exact!
Mihai, îţi doresc să rămâi în continuare încăpăţânat de curios…
Mulţumesc mult de tot, Romeo!
Pr. Constantin Necula: „Cartea a intrat exact în colţul de suflet al oamenilor”
Părinte Constantin, aţi descoperit sensul vieţii?
Nu, nu cred! Cred că moartea ne ajută să descoperim, de fapt, sensul vieţii. Am descoperit, în schimb, ce înseamnă să gândeşti cu un prieten asupra sensului vieţii. Şi munca cu Mihai la carte, ca şi munca cu editura, ca atare, cu Bookzone, a fost foarte importantă. A şi deschis o linie, o colecţie întreagă, la care s-au adăugat deja încă trei cărţi şi sunt convins că vom mai lucra pe zona aceasta. Şi am descoperit ceea ce, de altfel, bănuiam de la început: poţi vorbi foarte mult despre sensul vieţii, dar pentru a îl găsi, trebuie să trăieşti real viaţa. Eu mă bucur că oamenii au găsit în carte întrebări la răspunsurile lor.
Sunteţi un scriitor prolific. Aveţi zeci de volume de autor. De ce cartea aceasta subsumează acest succes teribil şi febleţe în raport cu celelalte?
Eu cred că ea a venit pe fondul unei surprize. Mihai este un om de foarte bună calitate în ceea ce priveşte interviul. Niciodată nu ar face excese de limbaj. Dar ceea ce este impresionant, e că ea a venit pe fondul unei nevoi. Oamenii aveau nevoie de un cuvânt bun. Şi în continuare cred că e nevoie să zicem oamenilor cuvinte bune. Să îi lăsăm în pace cu vorbele şi să le oferim cuvânt bun. Sunt obosiţi, trişti. Mă bucur enorm că pe stradă mă întâlnesc cu oameni care îmi strâng mâna şi îmi mulţumesc pentru carte, unii dintre ei citind-o o dată, de două ori, dăruind-o nepoţilor, nepoţii bunicilor, asta arătând o dată în plus că ea a intrat exact în colţul de suflet al oamenilor, acolo unde era cea mai mare nevoie să intre.
De ce Mihai Morar?
De ce nu? Cine ne crede oare că noi atunci când am înregistrat textul cărţii acesteia ne văzusem prima dată? Ne-am mai auzit în două-trei situaţii, scurte, foarte scurte, dar ne-am văzut şi am discutat prima dată în mod real atunci. Ne-am întâlnit în birou la facultatea de teologie şi apoi am filmat în biblioteca facultăţii. Poate că ne-a inspirat şi aceasta. Al doilea podcast este făcut la Sibiel şi sper să vadă şi el lumina tiparului cât mai curând. Prietenia noastră de atunci s-a sudat în zeci de alte chipuri, dar la clipa în care noi vorbeam la podacstul acesta era prima dată când ne vedeam faţă către faţă.
Proiecte de viitor?
Sunt multe. Cu Mihai, în primul rând îmi face plăcere să răspund invitaţiilor comune pe care le avem. A fost un TeDex la Baia Mare, a fost lansarea de carte la Bucureşti… Îmi place foarte mult să muncesc cu Mihai. Se simte în el nu doar omul de radio, ci mai ales omul admirabil. I-am spus la un moment dat că familia lui a devenit pomelnicul inimii mele. Adică e important să ştim că ne rugăm unul pentru altul, aşa cum o fac şi pentru Daniel Buzdugan, aşa cum o fac pentru Ema, colega noastră de la Radio Zu. Lucrăm din când în când împreună la matinalul lor de la radio, în rubrica aceea, „Curaj, România!”, şi încercăm să transmitem că a fi creştin nu înseamnă a fi nici pravoslavnic, nici extraliberal. Ci înseamnă a fi pur şi simplu tu, mărturisindu-L pe Dumnezeul tău, Căruia îi aparţii şi Căruia îi eşti dedicat şi îţi dedici viaţa.
