Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Sibiu, a desfăşurat în perioada 10-12 octombrie 2018 o sesiune de formare în cadrul proiectului naţional ,,NECENZURAT’’, destinată cadrelor didactice din judeţul Sibiu.
Sesiunea de formare a însumat 20 ore de învăţare, iar obiectivul a fost îmbunătăţirea competenţelor cadrelor didactice, în domeniul prevenirii consumului de droguri în şcoală şi familie. La această activitate au participat profesori din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Sibiu.
Demersul formativ a urmărit creşterea nivelului de cunoştinţe ale cadrelor didactice cu privire la cunoaşterea aspectelor legate de importanţa prevenirii, în raport cu drogurile, noţiuni şi concepte utilizate în prevenirea consumului de droguri, familiarizarea cu principalele categorii de substanţe şi efectele acestora sau dobândirea de cunoştinţe referitor la cadrul legal şi sistemul de coordonare a răspunsului instituţional în domeniul drogurilor. Au mai fost dezbătute aspecte legate de cunoaşterea modalităţilor de a dezvolta abilităţi de viaţă: presiunea grupului, factori de risc şi de protecţie, convingerea normativă, comunicarea, decizie informată, asertivitatea, de a face faţă problemelor și cunoaşterea strategiilor pentru creşterea gradului de implicare a părinţilor la activităţile şcolare a copiilor.
Formarea specialiştilor din diverse domenii de activitate reprezintă un alt pas în efortul Agenţia Naţională Antidrog de a informa, educa şi conştientiza diferite categorii de persoane şi societatea civilă cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra individului.
Agenţia Naţională Antidrog este deschisă spre colaborare interinstituţională în vederea prevenirii şi combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri, iar acest lucru se poate realiza în primul rând prin formarea pe această problematică şi a altor specialişti din structuri cu atribuţii în domeniu.