A început curăţenia de primăvară în Axente Sever

Cele mai citite

În această perioadă se desfăşoară campania de curăţenie de primăvară în comuna Axente Sever.
Astfel, angajaţii primăriei din comună efectuează acţiuni de igienizare în diferite zone din localităţile Axente Sever, Agârbiciu şi Şoala, inclusiv cu ajutorul utilajelor din dotare. În această perioadă, operatorul de salubritate EcoSal Mediaş ridică deşeurile de la persoanele fizice şi de la agenţii economici de trei ori pe lună (deşeuri menajere şi deşeuri reciclabile, alternativ), astfel încât nu vor exista probleme în ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor.
Reprezentanţii Primăriei din Axente Sever reamintesc faptul că este interzisă depozitarea deşeurilor menajere pe domeniul public, al materialelor rezultate din construcţii sau al deşeurilor voluminoase. Persoanele fizice sau juridice care nu respectă aceste prevederi vor fi sancţionate conform măsurilor stabilite prin hotărârile adoptate la nivelul Consiliului local Axente Sever.
„Cu toţii ne dorim să avem o comună frumoasă şi curată, însă pentru acest lucru, trebuie să contribuim cu toţii la menţinerea curăţeniei din spaţiile publice, pe străzi şi pe trotuare, în spaţiile verzi, fie că este vorba despre instituţii publice, agenţi economici sau fiecare cetăţean al comunei”, este mesajul transmis de edilul din Axente Sever, Marius Grecu.

spot_img
Ultimele știri

Legea salarizării 2026: Dragoș Pîslaru spune că revendicările sindicatelor depășesc 20 de miliarde de lei, dar statul poate aloca doar 12,1 miliarde

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că noua lege a salarizării unitare este...

Știri pe același subiect