Echipaje de prim ajutor de la Ambulanţa şi SMURD Mediaş au intervenit, luni după amiaza, pentru acordarea primului ajutor în cazul unui accident rutier produs pe Drumul Naţional 14, la ieşirea din Mediaş spre Brateiu.
Trei autoturisme au fost implicate în respectivul eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de către poliţişti s-a stabilit că șoferul unui autoturism, un bărbat in vârsta de 57 de ani, din Alba, care se deplasa dinspre Sighișoara spre Mediaş, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme conduse din sens opus de către o femeie în vârsta de 31 de ani, din Saroșu pe Târnave, respectiv un cetățean străin în vârsta de 73 de ani.
La locul accidentului rutier au intervenit echipaje de prim ajutor de la SMURD şi Ambulanţa Mediaş, dar şi un echipaj de la Descarcerare. Conducătoarea auto a fost extrasă din autoturism de echipajul de la Decarcerare, iar echipajul de la Ambulanţă a transportat-o la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Municipal Mediaş pentru un examen medical amănunţit. Poliţiştii rutieri medieşeni au demarat o anchetă în acest caz.
FOTO: Arhivă