După câțiva ani de așteptări, sfârșitul lunii mai va aduce finalizarea unei investiții extrem de importante pentru localitatea Dârlos. Este vorba despre sistemele de alimentare cu apă și canalizare, întreaga investiție urmând să fie finalizată până pe data de 31 mai 2017. Au fost câțiva ani de lucrări cu disconfortul aferent pentru locuitorii din Dârlos, cu străzi sparte și unele întârzieri, însă peste doar câteva săptămâni întreg deranjul va lua sfârșit. Valoarea totală a investiției a fost de 500.000 de euro, bani obținuți de Primăria Dârlos din partea Ministerului Dezvoltării. Potrivit reprezentanților primăriei din Dârlos, după finalizarea lucrărilor se vor reface și străzile afectate de această lucrare. „Acum se fac ultimele retușuri la sistemele de apă și canalizare. A fost o lucrare așteptată de toți locuitorii comunei. Pot să spun că s-a dat drumul apei pe conductă și până la sfârșitul lunii mai vom mai executa 430 de branșamente la locuințele oamenilor. De asemenea, vreau să spun că se vor reface și străzile afectate de lucrări. Unde a fost asfalt se va turna din nou asfalt, iar unde a fost piatră se mai adaugă piatră”, a spus Ioan Lupu, primarul din Dârlos.
Cele mai citite
Ultimele știri
Contract uriaș pentru România: blindatele Rheinmetall de 3,3 miliarde de euro vor fi produse la Mediaș
Rheinmetall aduce la Mediaș unul dintre cele mai mari proiecte industriale din România: contract de 3,3 miliarde de euro...
Articolul precedent
Articolul următor





