7.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Bărbat rănit în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament

Cele mai citite

Un medieșean de 59 de ani a suferit arsuri în urma unui incendiu izbucnit într-un aprtament al unui bloc de pe strada Metanului din oraș.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, pompierii militari din cadrul Secției Mediaș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul doi al unui bloc de pe strada Metanului din municipiul Mediaș.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD și un echipaj al Ambulanței Mediaș. Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către pompierii militari.
Echipajele de prim ajutor au acordat îngrijiri medicale unui bărbat de aproximativ 59 de ani care a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș, conștient, cu arsuri de gradul III și IV.
În urma incendoului au ars ars elemente de mobilier dintr-o încăpere. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheată.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect