Miercuri seara, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Buzd.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul în cauză este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe auto este unul fals. În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals.
Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.