În vara anului 1972 se încheiau cursurile pentru promoția Liceului Teoretic „Axente Sever” iar generația 1972 se pregătea de provocările maturității, de responsabilitățile vieții de adult.
Fiecare membru al acestei generații a răzbit prin viață cum a putut mai bine, iar bilanțul acestor ani a fost realizat miercuri la unitatea medieşeană de învăţământ. Pentru membrii promoției anului 1972, clopoțelul a sunat din nou, după o jumătate de secol, aceștia regăsindu-și emoțiile pe care le-au simțit și în momentul în care au devenit absolvenți. Elevii claselor a IX-a Filologie intensiv Engleză și a X-a Matematică Informatică i-au așteptat pe adolescenții generației 1972 și i-au condus în sala de clasă, reamintindu-le acordurile Gaudeamus Igitur, Juvenes dum Sumus.
De asemenea elevii axentiști le-au transmis câteva gânduri personale celor care au revenit pe băncile liceului în care și-au petrecut cei mai frumoși ani. Emoțiile au crescut pentru adolescenții generației 1972 în momentul in care au redescoperit cataloagele care le-au păstrat numele, rezultatele și amintirile. Chiar dacă timpul a lăsat urme pe chipurile absolvenţilor de acum o jumătate de veac, spiritul le-a rămas neschimbat iar reîntâlnirea le-a trezit amintiri din vremurile în care primeau note mai mici sau mai mari, făceau pozne de toate felurile sau trăiau fiorul primei iubiri.
S-a păstrat un moment de reculegere în amintirea celor care nu se mai află în viață, iar apoi veselia și buna dispoziție și-au făcut simțite prezența. Deși timpul și-a lăsat amprenta asupra membrilor promoției 1972, sufletele le-au rămas adolescentine, păstrând fiorul bucuriei, camaraderiei și poznelor realizate în anii de liceu.