0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO Distracție, voie bună și concurs de gulaș, la a 18-a ediție a Festivalului de Dansuri Populare Vándorcsizma

Cele mai citite

După un an de pauză, Festivalul de dansuri populare Vándorcsizma, ajuns la ediția cu numărul 18 a avut loc recent în Parcul Greweln. Evenimentul a debutat cu parada porturilor populare pe ruta Casa Millennium – Piața Corneliu Coposu, unde a avut loc un scurt spectacol de dans susținut de toate formațiile prezente.
Deschiderea oficială a festivalului a avut loc în Parcul Greweln, unde în jur de 100 de dansatori din diferite localități au urcat pe scenă pentru a prezenta dansuri din zone diferite ale țării. Tradiția a continuat și anul acesta cu partea gastronomică, respectiv concursul de gătit gulaș. Anul acesta s-au înscris șapte echipe, care au preparat aproape 500 de litri de gulaș.
Pe durata festivalului participanții au putut vizita o iurtă ridicată de Asociația Losonczy Istvan din Timișoara. În cadrul festivalului a fost organizat și un târg de produse tradiționale handmade, degustare de pâine cu untură și ceapă, pogăci, kürtős kalács, langoș și multe alte produse. La finalul festivalului au avut loc două concerte susținute de către Homonyik Sandor și formația acestuia, și concertul acapella al celor de la Vivat Bacchus.
Ziua s-a încheiat cu o seară de dans în șura din Parcul Greweln pe muzica formației Ördögszekér. Printre organizatorii evenimentului se numără Uniunea Tineretului Democrat Maghiar Mediaș, Asociația Culturală Gyöngyvirág, Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania organizația județeană Sibiu și Uniunea Democrată Maghiară din România organizația județeană Sibiu.
„Ne bucură faptul că am reușit să organizăm acest minunat eveniment în condiții de siguranță pentru toți participanții, mulțumim pe această cale tuturor celor care au participat sâmbătă la festivalul Vándorcsizma, și le mulțumim pentru răbdarea de care au dat dovadă la intrare. Acest proiect este unul care a ajuns la majorat, ajungând la ediția a 18-a, iar scopul acestuia este de a prezenta tradițiile și cultura comunității maghiare, prin cultura dansului popular, a portului popular, a tradițiilor.
Este un eveniment la care participă deja nu doar medieșenii și locuitorii județului Sibiu, ci în fiecare an avem participanți și invitați din alte județe și chiar și din afara țării. Doresc să mulțumesc pe această cale voluntarilor care ne-au fost alături pentru realizarea acestui proiect. Așteptăm medieșenii și la următoarele evenimente și proiecte organizate de noi”, a declarat Balázs Botond, organizator al evenimentului.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect