20.2 C
Sibiu
joi, iunie 30, 2022

FOTO Locuință distrusă de un incendiu violent

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Pompierii din Agnita au intervenit, marți dimineața în jurul orei 3 în Iacobeni cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la o casă.
La locul evenimentului au fost prezenți membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Iacobeni și reprezentanți ai furnizorului de electricitate. Incendiul se manifesta la o anexă gospodărească și un dormitor, precum și acoperișul acestora, ce făceau parte dintr-un imobil tip vagon. Pompierii au intervenit rapid și astfel au fost salvate restul casei, o moară și un grajd cu animale, precum și casa învecinată. Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric la o instalație electrică improvizată, neizolată corespunzător și suprasolicitată.
În urma incendiului a fost afectată în total o suprafață de 80 de metri pătrați din imobil și acoperiș și au ars mobilierul din dormitor, un utilaj agricol și un aparat frigorific. Proprietarul locuinței a reușit să iasă la timp din casă, nefiind înregistrate victime.
Pentru a preveni astfel de incendii, pompierii recomandă să se acorde maximă atenție instalațiilor electrice, acestea să fie izolate corespunzător, să nu se suprasolicite sursele alimentare utilizând mai mulți consumatori electrici și de asemenea să nu se folosească instalații electrice improvizate, întrucât toate acestea pot duce la creșterea riscului de producere a incendiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO FITS, la jumătatea ediției. Regizorul-coregraf Răzvan Mazilu: „Teatrul se face pentru oameni. E cu oameni, pentru oameni”

A trecut jumătate din această ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, dar emoțiile prin care ne...
spot_img

Știri pe același subiect