Miercuri, un bărbat din Netuș a sesizat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita despre faptul că, în noaptea de marți spre miercuri, persoane necunoscute i-au furat dintr-o anexă a gospodăriei un porc de aproximativ 60 de kilograme
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției rurale însoțiți de un polițist din cadrul Serviciului Criminalistic și o echipă din cadrul Echipei Operative Canine a I.P.J. Sibiu.
„Cu ajutorul conducerii în teren de către câinele de urmă, Bond, polițiștii au reușit în scurt timp identificarea presupușilor autori ai faptei. Este vorba despre patru tineri, în vârsta de 14, 15, 18, respectiv 20 de ani, din aceeași localitate. La domiciliul unuia dintre cei identificați, s-a găsit și recuperat cantitatea de 27 de kilograme de carne de porc. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar față de doi dintre presupușii autori, cel în vârstă de 18 și cel în vârstă de 20 de ani, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor în cauză”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Reprezentanții IPJ Sibiu susțin că flerul câinelui a fost decisiv în descoperirea autorilor furtului.
„Împreună cu Cristi, predestinați parcă să formeze o echipă, fiind născuți în aceeași zi și lună, cei doi ”adulmecă” infractorii încă din 2019, după ce Bond a absolvit cu brio cursurile de calificare pentru prelucrarea urmelor de miros. Cristi și Bond nu sunt la prima ispravă de acest gen, după ce, anul trecut, in urma prelucrării urmei, s-a reușit stabilirea traseului și identificarea autorilor unui furt dintr-o societate comerciala din Șelimbăr, precum și recuperarea bunurilor sustrase. Iar lista succeselor celor doi poate continua”, mai spune Elena Welter.