Locuitorii din Mărginimea Sibiului pot afla care sunt beneficiile energiei regenerabile și a impactului acesteia în eficiența energetică la atelierele de informare pentru cetățeni organizate de Consiliul Județean Sibiu.
Consiliul Județean Sibiu împreună cu partenerii săi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway continuă seria atelierelor de informare pentru cetățeni privind metodele de eficientizare energetică sustenabilă a locuinței în Mărginimea Sibiului.
Atelierele de informare vor avea loc în 30 de localități din județul Sibiu și fac parte din proiectul „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” derulat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway. Proiectul este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, cu o valoare de 188.930 euro.
„O casă eficientă energetic contribuie la un consum mai mic de energie fără a renunța la confortul de zi cu zi. O izolație corectă a locuinței, instalarea ferestrelor termopan, electrocasnicele și electronicele eficiente energetic și folosirea becurilor LED sunt doar câteva dintre metodele de eficientizare energetică sustenabilă care pot contribui la costuri mai mici la utilități. Important este pentru fiecare dintre noi să ne creăm obiceiuri de consum responsabil și să eficientizăm consumul din locuințe. Prin atelierele de conștientizare pe care le derulăm în județul Sibiu ne dorim ca fiecare cetățean să înțeleagă importanța utilizării resurselor regenerabile”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.