Aproape 11.000 de chestionare de recensământ au fost completate până în 25 aprilie în municipiul Mediaş şi satul aparţinător Ighişu Nou.
Potrivit datelor transmise de către Institutul Național de Statistică referitor la Recensământul Populației și Locuințelor, până în data de 25 aprilie au fost completate 10.666 de chestionare la nivelul municipiului Mediaș și 181 de chestionare pentru satul aparținător Ighișu Nou. Etapa de autorecenzare online se desfășoară până în data de 15 mai 2022, prin completarea formularului primit după înregistrarea pe platforma www.recensamantromania.ro, de unde pot fi accesate și alte informații suplimentare cu privire la recensământ. Autorecenzarea se va desfășura până în 15 mai, iar între 16 mai și 17 iulie este programată colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în față.
Medieșenii care au nevoie de ajutor în completarea chestionarului pentru autorecenzare au la dispoziție patru puncte distincte, unde pot solicita asistență. Este vorba despre punctul de la sediul Primăriei Muncipiului Mediaș, Piața Corneliu Coposu numărul 3, care funcționează de luni până vineri între orele 8-16, iar sâmbătă și duminica între orele 10 și 18, punctul de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mediaș, Piața Regele Ferdinand I numărul 1, cu program de luni până vineri între orele 8-16, punctul de la Direcția de Asistență Socială Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru numărul 11, care are program de luni până vineri între orele 8 și 16 și punctul de la sediul operatorului Apa Târnavei Mari, Aleea Comandor Dimitrie Moraru numărul 19, programul acestui punct fiind de luni până vineri între orele 8-16.