Primăria din Micăsasa vrea să pună pe picioare propriul operator de apă și canalizare. Cum lucrările la sistemele de alimentare cu apă și canalizare din comună se apropie de finalizare, conducerea primăriei din localitate a decis să înființeze propriul operator și astfel să își gestioneze problemele legate de apă și canal. Edilul șef din comună. Sorin Popa, spune că nu dorește să depindă de nimeni pe această linie, astfel că ia tot mai în serios posibilitatea înființării unei asemenea societăți. În acest moment, consumul de apă nu este contorizat la Micăsasa. Autoritățile locale speră ca până în a doua jumătate a acestui an să încheie lucrările la sistemele de apă și canalizare la Micăsasa, în satul aparținător Țapu alimentarea cu apă funcționând încă de anul trecut. „Mai avem unele lucrări de executat la sistemul de canalizare și sperăm ca până în luna august să le finalizăm pentru a continua cu proiectul de reabilitare a drumurilor, iar la sistemul de alimentare cu apă va urma procesul verbal final de recepție a lucrărilor și o vom pune în funcțiune în totalitate. La Țapu funcționează deja sistemul de alimentare cu apă de anul trecut și funcționează fără probleme, iar la Micăsasa avem unele probleme cu automatizările, însă am găsit acum niște oameni serioși care ne-au promis că pot rezolva situația pentru a depăși acest moment pentru a încheia lucrarea și să putem intra și pe contorizarea apei. La noi apa nu este contorizată, este la liber pentru toată lumea însă vom intra cu contorizarea, cu un preț mai mic. Îmi doresc să ne facem o societate a noastră, să nu depindem de nimeni, dorim să începăem pe cont propriu pentru că este investiția noastră, bani pe care i-am accesat și am primit fonduri guvernamentale și dorim să ne gestionăm noi acest serviciu de apă-canal”, a spus Sorin Popa, primarul din Micăsasa.
Cele mai citite
Ultimele știri
Schimbări majore pentru românii cu datorii: insolvența personală se simplifică, iar locuința nu va mai putea fi executată silit
Legea privind insolvența persoanelor fizice urmează să fie modificată, într-o schimbare importantă care vizează românii cu dificultăți în plata...
Articolul precedent
Articolul următor




