-2.8 C
Sibiu
marți, ianuarie 21, 2025

13 porci ucişi din cauza pestei porcine

Cele mai citite

13 porci dintr-o exploataţie din Hoghilag au fost ucişi din cauza pestei porcine. Proprietarul animalelor urmează să fie despăgubit pentru 12 animale.

Miercuri, pe raza județului Sibiu a fost identificat un focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Hoghilag, în urma morții a doi porci. Ca urmare a confirmării acestor focare a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri pentru focar și a fost adoptată decizia comună cu județul Mureș. Astfel, a fost stabilită o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Hoghilag cu o rază de 3 kilometri, incluzând localitățile Hoghilag și Dumbrăveni.

De asemenea a fost stabilită o zonă de supraveghere cu o rază de 10 kilometri care cuprinde și zona de protecție incluzând localitățile Prod, Laslea, Florești, Roandola, Valchid, Șaroș pe Târnave, Alma și Ernea din județul Sibiu, respectiv Seleuș, Daneș, Cund, Sântioana și Viișoara din județul Mureș.

„S-a recurs la uciderea celor 13 suine din exploatație, prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”. Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii s-a realizat prin ecarisare alternativă, îngropare în situ, pe raza localității Hoghilag.

Evaluarea animalelor și produselor se va derula conform Hotărârii De Guvern nr. 1.214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. În cazul acestui focar au fost evaluate și vor fi despăgubite un număr de 12 capete suine. Pentru un cap suina nu s-a efectuat evaluarea, acesta fiind neidentificat”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

Opt studenți de la ULBS beneficiază de bursele „Regele Carol I” pentru tinerii cercetători

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în valoare...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect