6.3 C
Sibiu
duminică, februarie 1, 2026

Patru persoane, amendate de poliţişti pentru că nu au stat în carantină sau izolare

Cele mai citite

Polițiștii sibieni continuă să acționeze în judeţ în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Duminică şi luni, 78 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 832 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea sau carantina, fiind de asemenea verificate 86 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 160 mijloace de transport, din care 3 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 32 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.000 de lei, din care 23 sancțiuni în valoare de 1.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
O sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei i-a fost aplicată unui sibian în vârstă de 26 de ani pentru nerespectarea măsurii izolării, acesta fiind descoperit de către polițiștii din Ocna Sibiului pe raza acestei localități, în timp ce avea obligația de a rămâne în izolare la o adresă din municipiul Sibiu. Trei persoane din Nocrich au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiile privind deplasarea şi libera circulație.
Un agent economic cu punct de lucru în localitatea Scoreiu și 4 localnici au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei pentru organizarea, respectiv participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
FOTO: Arhivă

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Adevărul despre grăsimile saturate: de ce trebuie reduse și cu ce este corect să le înlocuim

Daniela ArnăutuGrăsimile saturate trebuie consumate cu moderație, însă adevărata problemă apare atunci când sunt înlocuite greșit. Specialiștii avertizează: în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect