Tineri fără permise sau şoferi băuţi. Toţi au fost descoperiţi la sfârşitul săptămânii trecute pe drumurile din judeţul nostru.
Luni dimineaţa, în afara localității Daia, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus pe Drumul Judeţean 106 de către un bărbat din Iacobeni, în vârstă de 22 ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Duminică, în Cisnădie, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Cetății. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 35 de ani, din municipiul Sibiu, a indicat o valoare de 0,67 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
După ce șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot duminică, în Șelimbăr, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Pictor Nicolae Brana. Testarea alcoolscopică a bărbatului în vârstă de 38 de ani, localnic, a indicat o valoare de 0,44 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, condiții în care polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de la prelevarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Duminică seara, pe raza localității Biertan, polițiștii au oprit pentru control un moped condus pe strada Tudor Vladimirescu de către un minor în vârstă de 16 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Un alt minor aflat pe un moped a fost descoperit în Cisnădie. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Uzinei de către un tânăr în vârstă de 17 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Sâmbătă, polițiștii au fost anunţaţi despre faptul că în localitatea Cârțișora s-a produs o tamponare între două autovehicule, existând suspiciunea că unul dintre conducătorii auto se află sub influneța băuturilor alcoolice. Polițiștii rutieri au testat alcoolscopic ambii conducători auto, iar în cazul unuia dintre ei, un localnic în vârstă de 68 de ani, valoarea indicată a fost de 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
După ce șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot în weekend, pe raza localității Agârbiciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Morii de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, localnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu are permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.