Șoferul care a provocat un accident rutier, duminică seara, la Brateiu, în urma căruia a fost rănită o tânără de 28 de ani din Mediaș și un tânăr de 23 de ani din Șaroșu pe Târnave, nu are permis de conducere și a fugit de la locul accidentului rutier.
Astfel, imediat după producerea evenimentului, conducătorul auto a abandonat autoturismul și a fugit. Acesta a fost identificat de către polițiștii rutieri medieșeni care au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Valchid, care nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, polițiștii au stabilit că autoturismul condus nu este înmatriculat sau înregistrat, numărul de înmatriculare aplicat pe mașină fiind unul fals.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
Vă reamintim faptul că o medieșeancă în vârstă de 28 de ani din Mediaș și un tânăr de 23 de ani din Șaroșu pe Târnave a fost răniți în Brateiu, în urma unui accident rutier produs duminică seara. Șoferul unui autoturism care circula spre Sighișoara a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit un autoturism parcat și a fost proiectat într-un cap de pod. Tânăra de 28 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită în urma accidentului rutier.