Tânăr cercetat penal după ce s-a urcat la volan sub influența substanțelor psihoactive

spot_img
Cele mai citite

Un tânăr din localitatea Brateiu a fost descoperit conducând un autoturism sub influența substanțelor psihoactive.

Astfel, în Piața Andrei Șaguna din municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către tânăr în vârstă de 22 de ani, din Brateiu.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive„, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Luca Niculescu, PREMIERUL DESEMNAT de președintele Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Luca Niculescu, luni seara, pe pentru funcția de premier după consultările cu partidele...

Știri pe același subiect