7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Tot mai mulți „șoferi” fără permise, pe șosele din județ

Cele mai citite

S-au urcat la volan, deși nu avea permise de conducere. Au fost multe astfel de situații în weekend-ul recent încheiat în care polițiștii sibieni au descoperit pe șoselele din județ persoane care conduceau autoturisme deși nu aveau permise de conducere. De asemenea, mulți conducători auto au provocat tamponări pe fondul consumului de alcool. Per total, lucrătorii de la Circulație au constatat 15 infracțiuni au reținut 28 de permise de conducere și au aplicat 193 de amenzi în valoare de 43.000 de lei.
Vineri, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Șurii Mari, un tulcean în vârstă de 23 de ani a pierdut controlul direcției autoturismului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de către un sibian în vârstă de 28 de ani. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, însă, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că sibianul nu deține permis de conducere.
Tot vineri, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Oașului, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cu ocazia verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit că dreptul de a conduce al bărbatului este suspendat, iar la testarea alcoolscopică a prezentat o concentrație de 0,99 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența alcoolului.
Duminică dimineața, în municipiul Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea un autoturism spre Cristian, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa, în urma evenimentului rezultând avarierea celor două mașini. La fața locului, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul care a provocat tamponarea nu deține permis de conducere, iar în urma testării alcoolscopice a rezultat o concentrație de 0,98 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul condus de către persoana în cauză este neînmatriculat. În consecință, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Tot fără permis de conducere a fost depistat și un tălmăcean în vârstă de 20 de ani, care, vineri seara, a condus un autoturism pe Aleea Stadionului din orașul Tălmaciu. Și de această dată s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Sîmbătă seara, pe strada Târgului din orașul Miercurea Sibiului, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 24 de ani, din județul Alba. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au constatat cu ocazia verificărilor efectuate că cel aflat la volan nu deține permis de conducere, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală.
Sâmbătă după amiaza, pe strada Tălmăcelului din orașul Tălmaciu, un localnic în vârstă de 43 de ani a fost identificat la volanul unui autoturism deși nu deține dreptul de a conduce. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Duminică, pe Drumul Județean 105G, la Podu Olt, polițiștii Biroului Județean Poliție Transporturi Sibiu au depistat un avrigean în vârstă de 34 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept. De asemenea, șoferul emana halenă alcoolică, însă a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
Vineri dimineața, în municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Gura Râului, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbrăvii, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa regulamentar, fără a-l accidenta. Oprit de către polițiștii rutieri și testat alcoolscopic, s-a constatat că șoferul se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,61 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Vineri seara, la ieșirea din Gura Râului spre baraj, un localnic în vârstă de 35 de ani a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 0,47 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Șoferul s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă seara, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Școlii din satul Săcel de către o localnică în vârstă de 47 de ani. Testată alcoolscopic, conducătoarea auto a prezentat o concentrație de 0,96 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Drept urmare, pe numele femeii s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Sâmbătă seara, pe DN 1, în satul Scoreiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au depistat un localnic în vârstă de 40 de ani în timp ce conducea un autoturism și se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,64 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Duminică după amiaza, pe Drumul Județean 105G, Podu Olt, polițiștii Biroului Județean Poliție Transporturi Sibiu au identificat o femeie în vârstă de 32 de ani, din Tălmăcel, aflată la volanul unui autoturism a cărui autorizație de circulație provizorie expirase din data de 6 decembrie. Pe numele femeii s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect