Doi bărbați au fost descoperiți în tim ce se aflau pe modepe și nu dețineau permise de conducere. Un alt șofer a fost prins la volan tot fără perm de conducere.
Joi după amiaza, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, au oprit pentru control în trafic, în localitatea Cârța, un tânăr care conducea un moped. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul are 18 ani, domiciliază în Cârța și nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul, iar mopedul este neînmatriculat/neînregistrat. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat.
O faptă similară au constatat și polițiștii din Cisnădie. Tot joi, pe strada Lungă din Cisnădie, polițiștii au oprit pentru control în trafic un moped. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul era condus de un localnic în vârstă de 56 de ani, iar mopedul este neînmatriculat/neînregistrat. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat. De asemenea, întrucât bărbatul nu a putut prezenta documentele mopedului sau proveniența acestuia, polițiștii verifică acum și aceste aspecte.
Vineri dimineața, pe strada Lucian Blaga din municipiul Mediaș, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Mediaș. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.