7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Trei şoferi descoperiţi băuţi la volan, în weekend

Cele mai citite

În Sibiu, Mediaş şi Micăsasa poliţiştii au descoperit trei bărbaţi care s-au urcat băuţi la volan. Unul dintre ei nu avea permis de conducere.
În municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Grigore Ionescu de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Cisnădie. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot sub influența alcoolului a fost descoperit un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Micăsasa, care a condus un autoturism pe strada Principală din localitatea de domiciliu, având o concentrație de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior recoltării probelor biologice, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Polițiștii rutieri medieșeni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Carpați din municipiul Mediaș, iar în urma verificărilor au stabilit că la volanul autoturismului se află un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în Bazna, care nu are permis de conducere. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,95 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Astfel, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect