22.3 C
Sibiu
marți, iulie 23, 2024

Trei şoferi descoperiţi băuţi la volan pe şoselele din judeţ

Publicitate

Cele mai citite

Trei şoferi au fost descoperiţi băuţi la volan a doua zi de Rusalii.În toate cele trei cazuri şoferii s-au ales cu dosare penale.

Luni dimineaţa, pe strada Carpați din Ocna Sibiului, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 56 de ani. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,71 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Tot luni, în timp ce conducea un microbuz transport marfă pe DN 1, în afara localității Porumbacu de Jos, dinspre Sibiu spre Brașov, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Brașov, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se în șanț. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,75 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, brașoveanul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au întocmit actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

Pe Drumul Naţional 14, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui ansamblu tir. Este vorba despre un medieșean în vârstă de 38 de ani, a cărui testare cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,42 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Biciclist rănit după ce o tânără a deschis portiera unui autoturism, în Sibiu

Un biciclist sibian a fost rănit, marți seara, pe Bulevardul Corneliu Coposu din municipiu, după ce o tânără a...

Știri pe același subiect