Sâmbătă, polițiștii din Mediaș au reținut pentru 24 de ore tânăr pentru încălcarea ordinului provizoriu de protecție emis de către Poliția Municipiului Mediaș în 28 martie.
Vineri seara, un bărbat din Mediaș a sesizat prin 112 Poliția Mediaș cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 23 de ani, ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa cu câteva zile în urmă. La fața locului, polițiștii nu l-au mai găsit pe tânăr însă, la scurt timp, l-au descoperit în municipiu și l-au condus la sediul Poliției.
În urma audierii acestuia, polițiștii au stabilit că tânărul, contrar ordinului de protecție provizoriu emis împotriva sa, s-ar fi deplasat la domiciliul tatălui său, unde i-ar fi spart cu o piatră un geam lateral al autoturismului, iar din interior i-ar fi furat certificatul de înmatriculare și asigurarea acestuia.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, iar duminică a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș care a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Polițiștii din Mediaș continuă cercetările și monitorizează această situație.