Primăria Sibiu anunță că Baia Populară va fi clasată ca monument istoric, după ce a investit peste 20 de milioane de lei în reabilitarea acestei clădiri.
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a semnat Ordinul prin care clădirea Băii este clasată ca monument istoric, categoria A.
„Primăria Sibiu a investit peste 20 de milioane de lei în reabilitarea acestei clădiri, lucrările incluzând atât restaurarea arhitecturii valoroase a acesteia, cât și consolidări și modernizarea utilităților și spațiilor. Clasarea ca monument istoric atestă valoarea imobilului, precum și calitatea lucrărilor executate”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Baia Populară Sibiu este de acum unul dintre cele peste 30.000 de monumente istorice din România, urmând să fie protejată de orice intervenție care i-ar putea denatura arhitectura impresionantă.
Serviciul Public Baia Populară a pregătit documentele necesare clasării ca monument istoric a acestei clădiri în colaborare cu firma SACO Construct SRL București, contractată pentru servicii de consultanță în constituirea dosarului de clasare a clădirii Băii Populare ca monument istoric. Demersurile au început în urmă cu aproximativ 2 ani, etapele legale fiind laborioase și de durată, potrivit primăriei.
Lucrările de reabilitare a Băii Populare s-au desfășurat în perioada 2018 – 2020 și au presupus, printre altele, consolidarea clădirii, reabilitarea tâmplăriei și a tencuielilor interioare și exterioare, precum și restaurarea arhitecturii clădirii: balustradele, ușile, compartimentările din lemn ale cabinelor de schimb, scara din lemn, coloanele de piatră și cuva din piatră de la fântâna bazinului, iar placările ceramice ale bazinului au fost refăcute. De asemenea, rețelele de utilități și spațiile au fost modernizate, astfel ca Baia Populara Sibiu este un monument istoric viu si funcțional, sibienii putând-se bucura de obiectiv în timpul liber.
Despre Baia Populară Sibiu
Aceasta clădire este creația profesorului de arhitectură al Universității Tehnice din München, Karl Hocheder, și îmbină stilistic forme ale barocului cu elemente de „Jugendstil”, fiind cea mai reprezentativă clădire din oraș pentru acest stil arhitectural. Inaugurarea a avut loc în 11 decembrie 1904. Din punct de vedere al structurii arhitectonice, Baia Populară Sibiu, este o copie aproape fidelă a Băii Müller din München, aceasta fiind realizată de același arhitect.