2.4 C
Sibiu
marți, decembrie 3, 2024

Weekend agitat pe şoselele din judeţ. Şoferi băuţi sau urmăriţi pentru că nu au oprit la semnalul poliţiştilor

Cele mai citite

Şoferi băuţi, bărbaţi fără permise sau urmăriri ale unor şoferi care nu au oprit la semnalele poliţiştilor. Toate s-au întâmplat în weekend-ul recent încheiat pe şoselele din judeţul nostru.

Pe Drumul Comunal 61, în afara localității Tălmăcel, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Boița. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o valoare de 1,22 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă, în Cisnădie, pe strada Virgil Ispas, polițiștii au descoperit un sibian în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism și având o concentrație de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot sâmbătă, pe strada Gheorghe Lazăr din Tălmaciu, un alt conducător auto a fost descoperit cu concentrație alcoolică în aerul expirat. Este vorba despre un localnic în vârstă de 39 de ani, a cărui testare cu aparatul etilotest a rezultat într-o valoare de 0,97 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ca și în celelalte cazuri, șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La aceeași dată, pe raza localității Racovița, un conducător auto, în vârstă de 50 de ani, domiciliat în aceeași localitate, a fost descoperit cu o concentrație de 1,11 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, în cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sâmbătă seara, pe raza localității Ațel, un localnic în vârstă de 22 de ani a fost depistat la volanul unui autoturism deși nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pe numele tânărului s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Duminică, pe strada Abatorului din municipiul Sibiu, șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu o țeavă de gaz dezafectată. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că sibianul în vârstă de 21 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numărul de înmatriculare aplicat pe auto este unul fals. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.

Tot duminică, în Piața Gheorghe Lazăr din orașul Avrig, polițiștii rutieri au efectuat semnalul de oprire șoferului unui autoturism. Acesta nu s-a conformat continuându-și deplasarea urmărit de echipajul de polițiști, aceștia reușind blocarea și oprirea mașinii după o distanță de aproximativ 500 de metri. Șoferul a fost identificat, constatându-se că este vorba despre un sibian în vârstă de 26 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,82 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Sibianul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Pe Drumul Naţional 1, la ieșirea din localitatea Porumbacu de Jos, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Cârțișoara, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat pe carosabil. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,92 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, în cauză s-au întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Ultimele știri

Cum va fi vremea de Moș Nicolae și Crăciun. ANM a transmis prognoza

ANM a actualizat prognoza meteo pentru ultima lună din an, oferind estimări săptămânale până la sfârșitul anului.Săptămâna 2 -...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect