11.2 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Elena Udrea află astăzi dacă va fi extrădată în România

Cele mai citite

Ultimul termen al procesului privind extrădarea din Bulgaria a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani de închisoare, se va desfăşura vineri la Curtea de Apel din Sofia.
La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul ”Gala Bute”. Pe 7 aprilie, Udrea a fost prinsă de poliţia de frontieră din Bulgaria, în timp ce încerca să treacă în Grecia cu un autoturism pe la punctul de trecere Kulata.
La mijlocul lunii aprilie, tribunalul districtual din Blagoevgrad a aprobat punerea în executare a mandatului european emis pe numele ei şi extrădarea în România. Elena Udrea a atacat acest verdict la Curtea de Apel din Sofia.
La termenul trecut al procesului, miercuri, avocaţii Elenei Udrea au făcut cereri suplimentare către magistraţii bulgari, solicitând audierea expertului Corneliu Liviu Popescu şi a martorei Ingrid Mocanu, prezentă în sala de judecată. De asemenea, avocaţii au solicitat poziţia unui expert în drept constituţional din România.
După audiere, judecătorii de la Sofia au anunţat că s-a clarificat tot ce era necesar, iar vineri, 10 iunie, avocaţii şi Parchetul vor ţine pledoariile pe fondul cauzei, după care instanţa va lua o decizie.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Donald Trump: Relația cu România este una foarte bună. Românii sunt un popor grozav

Întrebat vineri despre retragerea unor militari americani din România, președintele Donald Trump a spus că relația cu țara noastră...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect