22.3 C
Sibiu
vineri, mai 24, 2024

Peste 200 de joburi la Bursa Locurilor de Muncă din Sibiu și Mediaș. Sunt așteptați și refugiații din Ucraina

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 17 mai 2024 „Bursa locurilor de muncă” în Sibiu (la Cercul Militar, Bulevardul Victoriei nr.5) şi Mediaş (la Casa Schuller, Piaţa Regele Ferdinand I, nr. 25), începând cu ora 9.

Agenţii economici care vor participa la „Bursa locurilor de muncă” vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, fără intermediari, în funcţie de cerinţele concrete ale locului de muncă pe care îl oferă.

Publicitate

Participarea, atât a reprezentanţilor agenţilor economici cât şi a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, este gratuită.

Publicitate

Până la această dată 11 angajatori au confirmat participarea la bursă, ( 7 la Sibiu şi 4 la Mediaş) punând la dispoziţie 202 locuri de muncă vacante (123 la Sibiu şi 79 la Mediaş).

Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare şi se adresează meseriilor/calificărilor următoare: muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor, şofer autobuz operatori de handling combustibil şi altele, oferta fiind completată de posturi pentru persoane cu studii superioare (auditor intern, manager proiect informatic, ooerator suport tehnic pentru servicii de comunicaţii, proiectant sisteme informatice,etc.).

Datele sunt preliminare, urmând ca până la data desfăşurării bursei numărul agenţilor economici participanţi şi al locurilor de muncă să crească.

„Subliniem faptul că la evenimentul “Bursa Locurilor de Muncă” organizat de către instituţia noastră participă şi Asociaţia Proiect Voiajor care sprijină, în calitate de facilitator şi traducător, refugiaţii de origine ucraineană în vederea integrării pe piaţa forţei de muncă.

Angajatorii care doresc să participe la eveniment pot contacta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, str. Morilor nr. 51 A, tel. 0269/210882 sau fax. 0269/230089 sau Agenţia Locală Mediaş, str. Comandor Dimitrie Moraru, nr. 3, tel. 0269/843731,fax 0269/846710″, spune Dana Radu, purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

O lucrare din Palatul din Vatican va fi adusă și expusă la Muzeul de Artă Contemporană

O lucrare din Palatul din Vatican va fi adusă și expusă la Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului...

Știri pe același subiect