…au lăsat totul și au mers după El (Luca 5.1-11)

Domnul odihnindu-se lângă lacul Ghenizaret. Presat de oameni dar atent la oameni. Vede departe, două corăbii oprite la țărm. Pescarii coborând din ele spălau mrejele. Nu păreau fericiți. Vom afla, un pic mai încolo, că trăseseră toată noaptea și nu prinseseră nimic. Depărtată de la țărm, o corabie devine amvon rostirii lui Hristos. Un propovăduitor care schimba vieți. Dovada? Petru, pescar strașnic, ascultă de El și aruncă mreaja iar. După ce ratase o noapte de așteptare. După cuvântul Lui Hristos aruncă Petru mreaja (Luca 5. 5) și nu regretă. Mreaja se umple de pești asemeni unui chit din cele de odinioară. A trebuit să ajung pe țărmul Ghenizaretului să aflu, de la pescarii locului, că în lacul-mare curenții care țin peștii în ei vibrează, până astăzi, doar noaptea și că la revărsatul zorilor peștii par că fug, ascunzându-se de razele soarelui. Și că Hristos le propune să pescuiască în curenții ce vin din larg… Oarecum contrar oricărei tehnici de pescuit. De aceea pescuirea aceasta nu are de a face cu peștele, mrejele ori foamea pescarilor. Ci cu reacția lor. Petru mai întâi: Doamne, ieși de la mine, că sunt om păcătos! Cuvântul Scripturii redă exact adâncul din sufletul pescarului cuprins de minune: spaimă. Va fi ascultat cuvintele din predica Mântuitorului. A ascultat. Dar tot se mai îndoia în adânc că bărbatul acesta, tâmplar din Nazaretul cel lipsit de ape, știe ce zice. Iacov și Ioan, fii lui Zevedei, tac. Cu aceeași spaimă fericită. Cea care aduce la vedere parola Învierii: nu te teme! Oamenii se înspăimântă, Hristos încurajează. Oamenii sunt toropiți de frică, Hristos îi cheamă la misiune. Din pescari de pești, pescari de oameni. Ce va fi văzut Domnul în ei? Tenacitate, curaj la furtuni, rezistență la arșiță și foame, luciditate și străvedere la vreme de întuneric? Toate acestea. Iar din zorii acelei zile le-a văzut ascultarea. După cuvântul Său au aruncat mrejele în ciuda tuturor lucrurilor pe care ei le știau despre pescuit. Pescari în ascultare. Așa s-ar putea chema o pânză de s-ar fi pictat atunci cu penelul Duhului Sfânt. Luptători cu valurile s-au lăsat copleșiți de cuvintele-val ce izvorau din taina cugetării lui Hristos. Azi nu mai simțim asta. Speculativi și arțăgoși nu auzim puterea din cuvintele Sale. De aceea nu lăsăm toate și nu-L urmăm. Nu arde inima în noi. Și de aceea, de cele mai multe ori, ne dă mreje pline ca să nu ne pierdem cu totul credința. Vorba rugăciunii: Doamne, dă pâine celor cărora le este foame și…dă foame celor care au pâine…