Habemus circa vicum! Cam aşa ar spune romanii la centura ocolitoare. Sibienii pot respira uşuraţi după mii de ani (pardon nouă ani, dar păreau mii), zilele acestea scapă treptat de traficul greu ce tranzita oraşul. Dar nu voi să vă spun de marea realizare a trei guverne PSD, PNL, PDL, ci de oamenii prezenţi la această ilustră adunare. S-au înghesuit pe lângă prim-ministru şi ministrul sibian al economiei mai toţi membrii importanţi ai partidului de guvernământ. Dar nu puteau lipsi şefii firmelor implicate şi alţi şefi de firme, indirect beneficiari ai fondurilor europene alocate centurii. .. înţelegeţi voi… Această adunare cam pestriţă putea părea din afară a fi o adunătură de personaje din fabulele lui Grigore Alexandrescu. S-au strâns acolo boi şi viţei, câini şi căţei, măgari, şoareci, pisici, vulpi, urşi şi alte personaje de fabulă. ªi cum la lecţia despre fabule am învăţat cu toţii că acestea descriu anumite moravuri, deprinderi, mentalităţi sau greşeli cu scopul de a le îndrepta. Formula alegorică folosită fiind cea a personificării. Acum că am lămurit ce este fabula, pentru cei ce au lipsit de la ora respectivă, iată cum s-a văzut inaugurarea centurii, după normele acestui gen literar: Zarvă mare colo-n zare, Mare, mare inaugurare! Boul, vulpea şi măgarul Aşteaptă şeful mare, ariciul. Lângă ei se înghesuie Tot restul de jivine Mai, mai să-i vadă Cine ştie cine… Cum vine ariciul la inaugurare Cum sare pe el calul cel mai mare. Apoi rând pe rând lighioanele Dau mâna servili şi spun osanale. Boul ăl mai mare stă la depărtare, Urlă şi mugeşte la un pui de lup Cum că lupul mare l-a supărat tare, Pe el, plin de bani şi stare… Vulpea linge ariciul chiar dacă o doare Măgarul râde că e la inaugurare, Iar bursucii aplaudă nevoie mare. Când fu gata marea inaugurare, ªi ariciul dus în zare Boul a adăugat: ,,Fir-ar de arici spurcat, Cu mine nu s-a pozat!” Toată zarva ne învaţă Fie ariciul cât de mic ªi cu acul ascuţit, Boul tot îl depăşeşte ªi azi mâine îl turteşte! Călin Blaga [email protected]
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
FOTO: Nebunie pe Municipal. FC Hermannstadt revine de la 0-1, a condus, dar a fost egalată în prelungiri
FC Hermannstadt a făcut un bun, duminică seara, cu FCSB, reușind să revină de la 0-1, dar în final...
Articolul precedent




