Carnaval

Imaginaţi-vă că am fi undeva la o cabană între prieteni şi că ne-a prins seara şi ploaia. Nu tu net, nu tu tablete, nu tu televizor. Singura sursă de „socializare” ar fi doar propria imaginaţie şi spiritul umorului, aşa că haideţi să ne împărţim în două trupe şi s-o punem de o mimă.
Vă propun să mimăm actualitatea românească. Dar cum să mimezi minciuna perpetuă care suflă în pânzele corabiei în derivă, care este România ? Cum să mimezi amoralii de la vârful piramidei? Cum să mimezi despotul de la interne prins de împrejurări cu pantalonii în vine şi care , în loc să-i salte şi s-o întindă, că aşa cere onoarea, se plimbă în popoul gol prin faţa naţiunii spunînd că aşa-i moda la Paris, sau mai rău , că o cere interesul naţional ? Cum să mimezi scuipatul pe obrazul naţiei române cu ştirea că s-a închis dosarul revoluţiei ? Cum să mimezi orbul găinii la cel mai înalt nivel când laba lui Putin zgreapţănă la poarta Europei, care suntem noi, şi să taci ca porcu-n cucuruz ? Cum să mimezi viclenia absolută din legea votului prin corespondenţă ? În general, cum să mimezi secătura ? Grijă mare la abordare, căci vorbim aici de un model social de penetrare în zona decizionară din structurile statului Român ! Măşti şi obrăzare groase purtate cu aplomb speră să ascundă neobrăzarea de ochii lumii.
Dar care lume ? Poate cea care-şi merită soarta şi măscăricii care ne conduc, cea care şi-a pierdut busola în stufărişul manipulării, cea care acceptă binele drept rău şi spune răului bine, cea care-şi apără violatorii şi profesoarele bătăuşe, cea care-şi poceşte copiii de halloween? Cât de departe trebuie să fii de normalitate ca să-ţi transformi copilul în moarte, schelet sau vampir, să te buluceşti pe bani grei la Bran pentru o noapte de groază, să-ţi pice bine un gulaş servit într-un craniu , să-l ţuci pe dracula pe colţi sau să-ţi tragi un selfie cu un machiaj hidos de să cadă pe spate colegii, de invidie, luni dimineaţa la servici.
Mimetismul şi desacralizarea tradiţiilor fac loc unui şuvoi de neoprit al urâtului în cotidian, pentru care remarc o adevărată voluptate. Falsificarea omenească desfigurează în mod primejdios chipul lui Dumnezeu din om. Pocitul omului a devenit o afacere. Iar dacă nu mă credeţi că şuvoiul ne-a ajuns şi pe noi, românii, faceţi un exerciţiu de perspicacitate seara la televizor. Ignoraţi conţinutul discursurilor şi urmăriţi chipurile aşa-zişilor „făcători” de ştiri ai zilei. Cu timpul vă veţi deprinde să recunoaşteţi lupul din dosul pieii de oaie.
Măşti şi obrăzare groase, că aşa ne place nouă, să fim în carnaval.