Săptămâna trecută publicam, în paginile săptămânalului Sibiu 100%, sub titlul „Dan Negru: Mă enervează centura Sibiului”, un interviu cu celebrul prezentator Tv. O intervenție colocvială, dintr-o întâlnire petrecută la capăt de țară (discuția a avut loc la micul dejun, undeva în Bacău), în care, între altele, am vorbit și despre Sibiu. Un oraș îndrăgit de Dan Negru, mai ales că de Sibiu îl leagă multe amintiri din cariera sa media și nu doar.
Ce ne-a spus Negru (pe alb) în finalul interviului? „Îmi place mult Sibiul. Sibiul e harta mea în drum spre Timișoara! Eu timișorean fiind… Mă enervează foarte tare centura Sibiului. Pe mine, ca turist, centura Sibiului mă face să ocolesc orașul. Și, de multe ori, mergând cu soția și cu copiii mei spre Timișoara, când ajung să fac dreapta la intrare în Sibiu, spre autostradă, mă prefac că ratez intrarea… Și nevastă-mea zice: Măi, iar ai ratat autostrada! Dar eu o ratez cu intenție. Și atunci oprim un pic în parcare la Bulevard și o luăm pe jos până în piață, mâncăm ceva, mai intru până la librărie, la Humanitas, cei mici ai mei iau covrigi de pe centru… și ne întoarcem.”
Ei bine, un cuvânt de pus pe rană pentru orice mândrețe de locuitor al unei urbe ce a trudit asiduu să conteze pe harta localităților de referință în zona turismului și a bunelor practici, reușind să demonstreze că, totuși, și în România… se poate!
Doar că acest insert despre Sibiu, cu trimitere în titlu (o formulare mai mult jovială, de „șopârlă jurnalistică” și nicidecum o sentință ireverențioasă, un atentat la naționalismul sibian) a dezlănțuit un veritabil taifun în mediul on-line, cu comentarii care mai de care mai alarmiste, dizarmonice, evident, complet decontextualizate. Un text care ar fi trebuit să se rezume la funcția de ligament a declanșat o dezbatere hilară, cu aere de doctă competență: Cum își permite un „mitic” să fie enervat de centura sibiană? Și de ce ne spune el nouă că e deranjat de infrastructura noastră rutieră de invidiat?
Adepții unei lecturări facile, superficiale, ar fi rămas cu siguranță descumpăniți dacă ar fi făcut efortul să treacă puțin și dincolo de titlu. Nu ascund faptul că am avut însă bucuria să constat că au fost și astfel de cititori (și insist asupra noțiunii de „cititor”) care, ce să vezi, au și parcurs articolul! Și cărora le mulțumim că au ales să nu se complacă în metehnele unei ignoranțe active. Le mulțumim însă și celorlalți, pentru că acest ping-pong de gânduri ne responsabilizează la o mai atentă evaluare a așteptărilor.
E cumva firesc să reacționăm emoțional, pătimaș chiar, la ce ne deranjează. Însă poate că ar fi loc totuși de o adecvare a raportării noastre la acel subiect cu puțin mai multă celeritate. În fond, niciunul dintre noi nu se vrea, îmi place să cred, un cititor dezinformat sau un colecționar generic de titluri, care îl pot pune oricând într-o inconfortabilă dificultate de percepție.
Altminteri, avem toate șansele să rămânem pe centura unui subiect sau a unei probleme, fără a încerca măcar rudimentarul efort de a intra în cetate…
