Plictisiți să ucidă oameni doar pentru că fumează, conform shariei, Statul Islamic a lasat crucificările, decapitările și arderile pe rug de o parte pentru a distruge comori intelectuale, de artă și cam tot ce înseamnă cultură în arealul pe care îl controlează. Acești indivizi care folosesc Coranul de-a dreptul monstruos, au enervat într-o mascaradă a distrugerii diverse nișe ale lumii „civilizate”.
În confortul nostru cu apă curentă, electricitate și internet de mare viteză am uitat în câteva decenii de relaxare toropitoare acea parte a umanității ce produce oroare. Știm de la școală de ororile nazismului sau ale comunismului. Hitler e un demon banal, iar Stalin e un dement în ceață. Majoritatea însă nu au auzit de Pol Pot și masacrarea populației cambogiene sau de cele trei luni de teroare din Rwanda. Modernitatea noastră își poate aminti de Timur Lenk, ultimul turco-mongol venit din stepă, care a reușit „performanța” de a ucide în secolul XIV 17 milioane de oameni. Dacă Genghis Khan conform antropologilor și-a transmis genele la unul din douăzeci de viețuitorii pe acestă planetă, Timur a ucis în 30 de ani 5% din umanitatea din acel secol. Timur, același care l-a învins pe Baiazid sultanul otoman cu supratitlul Cuceritorul, nu a fost doar un măcelar sadic, ci și un protector al artelor, un sensibil al poeziei ce a lăsat urmași remarcabili.
Astăzi măcelul se desfășoară pe multiple coordonate geografice, în Irak și în Siria (dar și în Libia), Statul Islamic recreează aiuritor un califat feudal, când americanii își trimit sondele pe cel mai mare asteroid, Ceres. În timp ce Putin se joacă de-a geopolitica în Ucraina amenințând serios securitatea europeană, excedentul comercial german bazat pe exporturi depășește fără probleme economia chineză. În California se construiesc comunicații de mare viteză între Los Angeles și San Francisco, iar cetățenii români din zonele rurale sărace habar nu au ce e apa curentă sau chiar electricitatea.
Lumea de azi poate înnebuni un spirit empatic. Aflăm orice despre oricine instantaneu și cu apetența mass-mediei pentru morbid, macabru și scandalos ne scapă lucruri esențiale: un urs de aur la Berlin, poate o viitoare mare reușită medicală în domeniul transplantului de organe. Sentimentul natural al fricii, teama de un mâine neconturat și pesimismul nostru specific, ne îndepărtează și de lucrurile extraordinare ale societății umane.
În junglele din Guyana de zeci de ani triburi din epoca de piatră conviețuiesc cu rachetele Arianne ale agenției spațiale europene. În Paris conviețuiesc mari artiști și ignoranți fanatici. În România Bucureștiului, Clujului sau Sibiului se regăsesc și Vasluiul, Vâlcea și Botoșaniul. Dincolo de contraste, de bigotism sau intoleranță, lumea de azi nu diferă foarte mult de ce a fost ieri. Minorităși infime sâcâite de „de ce”-uri imping mai departe umanitatea dincolo de potențialul sadic. De aceea avem Luvru, MIT sau Ermitaj. Putem fi terorizați de posibilitatea unui al treilea război mondial, de rata la bancă sau frica unei zile de mâine nesigure, sau am putea găsi în semnele primăvăratice ale acestui sfârșit de februarie speranța unui mărțișor și poate a unui zâmbet.
Publicitate
