O știre tragi-comică a făcut înconjurul lumii în această săptămână. Șeful parlamentarilor din Republica Vanuatu, un mic stat din arhipelagul Pacificului, s-a autograțiat în timp ce îi ținea locul președintelui țării. Acesta a profitat de prerogativele pe care i le oferea statutul de interimar și, în absența președintelui, și-a semnat decretul de grațiere, după ce fusese condamnat la 10 ani de închisoare cu executare, verdict ce intra în vigoare peste o săptămână.
Motivul condamnării – acte de corupție, fiind acuzat că împreună cu alți 13 parlamentari a primit mită de la Opoziție, pentru a vota în favoarea unei moțiuni de cenzură. Suma totală pe care și-ar fi împărțit-o toți demnitarii din Vanuatu – aproximativ 270.000 de euro. O nimica toată, ar spune corupții noștri, care nu se încurcă să ia mită mai mică de milioane. Și pentru că foarte mulți parlamentari îngroașă rândurile clienților Direcției Naționale Anticorupție, tot în această săptămână, cam pe când Marcellino Pipite din Vanuatu se autograția, senatorii aleși cu mâna noastră au respins proiectul prin care se prevedea înființarea Agenției Naționale de Gestionare a Bunurilor Sechestrate. Această instituție ar urma să se ocupe de recuperarea pagubelor provenite din infracțiuni, deoarece, în prezent, ANAF reușește să recupereze doar 10% din banii obținuți ilegal. Cu alte cuvinte, scopul acestei agenții este să se asigure că în bugetul statului vor intra în mod concret banii pe care îi valoarează vilele, mașinile de lux, terenurile, colecțiile de artă sau te miri ce alte investiții ale celor care au dat „tunuri” ilegale de milioane de euro. În bilanțul DNA pe anul trecut, se arăta că hotărârile judecătorești definitive din 2014 au inclus confiscarea a peste 300 de milioane de euro, sumă care, dacă ar fi fost executată și recuperată, ar fi asigurat salariile pe un an ale tuturor medicilor din țară. Însă clasa noastră politică, iată, a preferat din nou să fraternizeze cu infractorii care fură de 25 de ani, storcând și falimentând România, merg la închisoare, iar când ies rămân la fel de bogați ca atunci când au intrat.
Pe lângă acțiunile parlamentarilor români, care în mod deliberat resping proiecte și votează legi care privează statul de sume uriașe ce ar putea intra în bugetul țării, gestul parlamentarilor din Vanuatu pare doar o întâmplare poznașă.




