EDITORIAL. Pont pentru dezbaterile Primăriei Sibiu. Stadionul are și lift!

Cele mai citite

Primăria Sibiu organizează joi, 16 iulie, două sesiuni de dezbateri pe tema resistematizării și optimizării spațiului public din centrul istoric. Întâlnirile vor avea loc în incinta Stadionului Municipal, în spațiul de la etajul III, cu intrare din strada O. Goga.

Prima dintre ele e rezervată reprezentanților HoReCa, începând cu ora 12.00. Cea de-a doua e o „dezbatere cu publicul larg interesat”, după cum transmite Primăria, și e programată pentru ora 18.00.

Dezbaterile fac parte din procesul de elaborare a studiului care va sta la baza noului Regulament pentru utilizarea spațiului public în centrul istoric. Acesta va veni cu „reguli noi și clare pentru amenajarea teraselor și pentru amplasarea mobilierului urban în această zonă protejată a orașului”, mai spun reprezentanții instituției.

Publicitate

Un „public larg” de… 130 persoane maxim!

Nu poate decât să ne bucure inițiativa Primăriei, care e interesată și de părerea sibienilor într-o astfel de chestiune, atât de importantă pentru calitatea spațiului public din această zonă. În aceeași măsură însă nu putem înțelege de ce astfel de dezbateri nu pot avea loc într-un spațiu pe măsura importanței lor.

„Pentru a respecta cerințele de siguranță și protecție, cetățenii vor avea acces liber în capacitatea maximă a spațiului, de 130 de persoane”, ține să sublinieze Primăria. Același „argument” a stat și la baza dezbaterii publice pe subiectul păcănelelor. Eveniment organizat tot la Stadionul Sibiu, în aceeași sală! Și la care s-au prezentat mult mai mulți sibieni decât capacitatea locației. Ceea ce a stârnit o justificată revoltă și o înghesuială pe cinste.

Dezbaterea e catalogată ca fiind una cu „publicul larg interesat”. O „larghețe”… de 130 de persoane! Dintre care reprezentanții Primăriei și ai firmei specializate în elaborarea studiului își vor revendica vreo câteva locuri. Presa va fi lăsată să intre (sperăm!) și ea la dezbatere. Nu se întâmplă întotdeauna, dar optimismul face bine sistemului imunitar. Deci, alte câteva locuri ocupate.

Să nu îi uităm nici pe aplaudacii de serviciu ai echipelor de proiecte sau „infiltrații” autorităților publice care au misiunea de a înclina balanța în partea cuvenită. Ceea ce înseamnă alte locuri din „multitudinea” celor 130 destinate… „publicului larg”.

Dintre toate sălile existente în Sibiu, multe dintre ele aflate în locațiile de utilitate publică din subordinea Primăriei Sibiu, doar cea de la Stadion a trecut testul performanței de a găzdui o astfel de întâlnire. Și aceasta, după antecedentul înghesuielii și îmbrâncelilor de la dezbaterea „păcănistă”.

Cum să mimezi interesul comunității, ca mecanism de auto-protecție instituțională

Nu sunt absurd și pot înțelege că o astfel de dezbatere îi conferă un rost și Stadionului Municipal. Pentru care s-a cheltuit o grămăjoară de bani publici. Și pe care nu mai are cine să joace, de când echipa noastră de fotbal a exagerat puțin cu retrogradarea. În plus, la tarifele practicate de Primărie pentru închirierea Stadionului, nici măcar FITS-ul nu își permite să se desfășoare pe acolo.

O întrebare concluzivă nu îmi dă nicicum pace: Cine e interesat totuși de o selecție procustiană a participanților? De faptul ca acest „public larg” să fie cât mai „îngust”. De o ședință de scară de bloc. Dincolo de bifarea unei etape (de multe ori pe fișa de lucru în elaborarea unui astfel de studiu) cum e aceasta, a dezbaterii, care e impactul real în rândul sibienilor, cărora le e ciuntit îngrijorător de mult dezvoltarea simțului civic și al implicării în comunitate?

Pentru a găsi opusul lui „a face treabă”, limba română a inventat sintagma „a te afla în treabă”. De multe ori, acest „aflat în treabă” implică o strategie bine motivată pentru atingerea obiectivelor maxime ale „productivității muncii”. O metodă bazată pe birocrație, ședințe inutile și mimarea preocupării pentru „interesul comunității”. Toate angrenate într-un mecanism de auto-protecție instituțională.

Dacă mi-aș permite o recomandare de și bună eficientizare a unor astfel de întâlniri, aș putea aminti organizatorilor că Stadionul Municipal are și un lift generos. Care se pretează idealist pentru o dezbatere în vreo 4-6 persoane!

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Se repară parapetul DISTRUS în accidentul de luni după amiaza de la Boița

La două zile după accidentul rutier produs pe DN7, în zona localității Boița, autoritățile au început lucrările de refacere...

Știri pe același subiect